Program Casa Verde 2023. Neculaescu, AFM: ”Va fi o altă gândire”. Românii, invitați să-și dea cu părerea

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Programul se va derula în două etape. Ce documente sunt necesare
Programul se va derula în două etape. Ce documente sunt necesare
EXCLUSIV
Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), a vorbit despre noutățile din programul Casa Verde, care se va desfășura, anul acesta, în două etape.

”Am schimbat un pic mecanismul. Va fi, practic, o altă gândire și o altă abordare a acestui Program, care va funcționa în două etape. Ghidul de finanțare este deja pus în transparență pe pagina Ministerului Mediului la secțiunea de Transparență. Pe această cale invit pe toată lumea, atât instalatori, cât și persoane fizice să îl citească și să transmită eventualele observații către Agenția Fondului de Mediu în această perioadă de consultare publică, pentru a-l mai îmbunătăți pe zone dacă sesizează anumite aspecte eronate, a spus președintele AFM în cadrul interviurilor DCNews. 

Practic, a detaliat invitatul jurnalistului Bogdan Chirieac, ”programul se va desfășura, acum, în două etape. Prima, pe care noi o estimăm că va porni undeva în jurul datei de 24 aprilie, în mai puțin de o lună, va demara cu validarea instalatorilor. Adică a acelor firme care vor monta acele sisteme fotovoltaice. Vor avea la dispoziție o aplicație informatică, vor introduce documentele în vederea validării. Documente care, din punctul nostru de vedere sunt destul de simple. Adică un certificat de la Registrul Comerțului, certificatele fiscale privind impozitele și taxele locale, certificatul fiscal privind impozitul la bugetul de stat, un atestat ANRE categoria B și o experiență similară ca să vedem că au mai gestionat, cel puțin, dacă nu au montat, sisteme fotovoltaice.

După ce se va face analiza acestor instalatori, se va publica o listă cu firmele care au îndeplinit aceste criterii și care vor participa în cadrul acestui program. 

A doua etapă a programului va fi cea în care se vor înscrie persoanele fizice, care vor avea la dispoziție aceeași platformă online și unde se vor înscrie cu același minim de documente necesare eligibilității cheltuielii banilor, și anume un buletin care trebuie să fie valabil la momentul înscrierii în aplicație, certificatele privind taxele, atât cele locale, cât și cele fiscale, precum și un extras de carte funciară pentru a dovedi proprietatea asupra imobilului unde se instalează sistemul fotovoltaic”, a precizat Laurențiu Niculaescu. 

Interviul integral, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Bursa de la Tokyo / Foto: Kakidai / Wikipedia
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...


pixel