Obiectivul general al investiției este sprijinirea sistemului național de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, în jurul căreia se vor crea și dezvolta grupuri de cercetare de excelență în domenii științifice de vârf, contribuind la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă.
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării: Investind în cercetarea românească, de fapt investim în viitorul României, creăm o viziune pentru națiune. Recuperarea decalajelor pe care România le înregistrează față de media UE și, în particular, față de țările din regiune în domeniul cercetării-dezvoltării este una dintre prioritățile mandatului meu de ministru. Relansăm apelul de proiecte de cercetare din PNRR, pentru atragerea resursei umane înalt specializate din străinătate, inclusiv cercetători români din diaspora, în activități de cercetare, dezvoltare și inovare desfășurate în organizații de cercetare din România.
Prin nivelul lor ridicat de experiență profesională și competență, beneficiarii programului vor deschide direcții de cercetare noi sau vor aduce un plus de performanță celor existente.
Finanțarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată de 30 de luni este de maxim 6.000.000 RON, iar bugetul total alocat competiției este de aproximativ 240.000.000 RON.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...
România cheltuiește miliarde de...
Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...
Ministerul Finanțelor a...
Grupul francez Carrefour a...
Guvernul pregătește o...
Anul 2026 nu aduce o criză...
Una dintre cele mai mari burse...
Piaţa autoturismelor...
Statele Unite vor începe "în...
Într-un context economic marcat...
Salariul mediu net a urcat la...
Peste 33.600 de locuri de muncă...
Banca Națională a României a...
Europa pierde teren în fața SUA...
BMW recheamă la service sute...
Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...
Curtea Constituțională a...