Programul Femeia Antreprenor va fi lansat joi în România

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bloomberg: Băncile din Europa nu şi-au respectat promisiunea de a promova femei în funcţii de conducere / Foto: Pexels
Bloomberg: Băncile din Europa nu şi-au respectat promisiunea de a promova femei în funcţii de conducere / Foto: Pexels
Programul Femeia Antreprenor va fi lansat joi, unul dintre principalele obiective fiind acela de a stimula şi sprijini structurile economice private, înfiinţate şi conduse de către femei, a anunţat marţi Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

"Dorim cu această ocazie să marcăm în mod simbolic lansarea celui de-al treilea program din cadrul pachetului de 13 programe pregătit de către minister, în ideea de a susţine şi a dezvolta mediul de afaceri din România. Aşa cum se ştie, acum aproape o lună de zile, pe data de 19 iulie, am lansat primele două programe Start-up Nation şi Start-up-ul dedicat românilor din diaspora, iar săptămâna aceasta, joi, pe data de 18, începând cu ora 10:00, vom lansa programul Femeia Antreprenor, fiind al treilea apel deschis în cursul anului 2022. Ca o caracteristică de bază a acestui program, printre altele, el contribuie şi la atingerea unuia dintre standardele OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, n.r.) - şi mă refer aici la egalitatea de gen din domeniul antreprenorial", a afirmat Constantin-Daniel Cadariu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a subliniat că programul în sine este o măsură personalizată pentru a asigura accesul la finanţare pentru această categorie de antreprenori, în condiţiile în care în prezent, în România, numai 36,8% dintre antreprenori sunt femei.

"Şi spun acest lucru pentru că, în acest moment, în România, 36,84% dintre antreprenori sunt femei. Doar atât. Programul în sine este, în linii mari, asemănător cu primele două, însă are şi anumite lucruri specifice, mici diferenţe. În primul şi în primul rând, firma care aplică pentru a obţine granturi din cadrul acestui program nu mai are o limită în ceea ce priveşte intervalul de timp în care ar fi trebuit să fie înfiinţată. După cum se ştie, la primele două programe, era condiţia ca firma care aplică să fie înfiinţată după data de 1 ianuarie 2020. Această condiţie nu mai apare în cadrul acestui program", a precizat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Pe de altă parte, el a subliniat că, în cadrul acestui program, "nu se va mai puncta aşa-zisul debut în afaceri".

"În cadrul celorlalte două programe se obţinea un punctaj suplimentar dacă aplicantul era la prima societate comercială înfiinţată în România. De asemenea, acest program atinge o altă ţintă - şi anume o inserţie nouă pe piaţa muncii, în special în ceea ce priveşte persoanele vulnerabile, fie că discutăm de şomeri, de persoane cu dizabilităţi sau de persoane defavorizate în general, asistat social şi aşa mai departe. Iar al patrulea element esenţial de diferenţă îl constituie faptul că, în cadrul acestui program, nu mai punctăm existenţa unui brevet, ca în primele două programe, ci vom puncta doar dreptul de proprietate industrială, adică, în fond, în măsura în care societatea sau asociatul are o marcă, un brand, un logo înregistrat la OSIM, va obţine un punctaj suplimentar", a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, pachetul, ca şi în cazul celor două programe lansate deja, va avea o componentă digitală obligatorie, în valoare de sau în contravaloarea sumei de 5.000 de euro din cadrul granturilor.

"Chiar dacă în trecut, cu privire la femeia antreprenor au mai fost programe dedicate, acest program are o noutate, şi anume faptul că are această componentă de granturi, adică oferă pur şi simplu sumă nerambursabilă pentru a stimula componenta de investiţii", a adăugat Cadariu.

Unul dintre principalele obiective ale programului este reprezentat de "stimularea şi sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate şi conduse de către femei".

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a precizat că un alt obiectiv îl constituie îmbunătăţirea performanţelor economice al acestor structuri şi, de asemenea, realizarea unei creşteri economice inteligente, sustenabile, incluzive şi, nu în ultimul rând, programul are drept obiectiv stimularea inovării şi a pregătirii antreprenoriale.

"Sesiunea de apeluri se va deschide în data de 18 august, începând cu ora 10:00 şi va dura până pe data de 30 septembrie. Deci, cei interesaţi vor avea la dispoziţie 30 de zile lucrătoare în care vor putea să se înscrie în cadrul acestui program. Programul în sine este un program multianual. Noi şi prin ordonanţa care a stat la baza înfiinţării acestui program am prevăzut ca acesta să funcţioneze pe o perioadă de 5 ani, adică până în anul 2027, iar în această perioadă vor fi 5.000 de beneficiari, bugetul total fiind de un miliard de lei. În ceea ce priveşte anul 2022, evident, numărul de beneficiari maxim va fi de 1.000 şi bugetul de 200.000 de lei. Este drept, în momentul de faţă, în bugetul ministerului avem doar suma de 157 de milioane de lei, motiv pentru care am solicitat diferenţa de sumă săptămâna aceasta, dacă se va adopta ordonanţa de rectificare bugetară. La fel ca şi în cazul programului Start-up Nation şi Start-up Diaspora vor fi două categorii de granturi: un grant de 100.000 de lei dacă societatea care aplică va înfiinţa un loc de muncă nou şi 200.000 de lei dacă va înfiinţa minimum două locuri de muncă noi", a precizat Cadariu.

El a subliniat că a fost introdusă componenta de cofinanţare care va varia între 5 şi 15%, ca şi în cazul celorlalte programe, iar în funcţie de cofinanţarea asumată va varia şi punctajul.

"Cine sunt beneficiarii? Microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii care sau trebuie să îndeplinească condiţia ca cel puţin unul dintre asociaţi să fie femeie şi să deţină minimum 50% din acţiuni. Înscrierea, ca şi în celelalte cazuri, va fi sută la sută electronică. Într-o primă etapă, va fi o preînscriere pe platformă, iar ulterior va fi etapa de completare a formularului electronic de înscriere, care este, ca şi în primele două cazuri, simplu, predictibil, succint", a mai spus Cadariu.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a precizat că programul va avea un sistem de un punctaj.

"În primul rând, vor fi punctate activităţile de producţie şi industriile creative, apoi va fi punctat valoarea procentului aferent aportului propriu, în funcţie de cota de cofinanţare a agentului economic. Vor fi criterii aferente investiţiei, adică vor fi punctaje în funcţie de ponderea investiţiilor în echipamente tehnologice. De asemenea, vor fi punctate acele investiţii în instalaţii, în scopul obţinerii unei economii de energie şi acelor sisteme care utilizează surse regenerabile de energie. Vor mai fi şi alte elemente de punctaj", a completat ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Prof. Mircea Coșea
Hidroelectrica
Mircea Fechet / FOTO: Gov.ro
Miliardarul și invetitorul american Ray Dalio / FOTO: Wikipedia
Eolian offshore / FOTO: Freepik

Energia eoliană offshore: Ce a rămas din gloria de altădată?

Carnajul bursier continuă pentru actorii din acest...

Sebastian Burduja / Foto: gov.ro
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Criză economică / Foto: Freepik

Norvegia pierde o avere: Zeci de miliarde au fost spulberate

Fondul suveran al Norvegiei, afectat de declinul pieței...

Donald Trump vorbește la telefon
Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM
Unifarm / Foto: Agerpres
Camioane/ Foto: Freepik

RO e-Transport, frânat de Guvern care amână sancțiunile

Guvernul amână sancțiunile pentru e-Transport până la...

Lucrător la spații verzi / Foto: Freepik
Mașini / Foto: Freepik
La bancă
Familie / Foto: Freepik
Cristian Popa, BNR
Steagul Bulgariei
Donald Trump și Elon Musk
Donald Trump / Foto: Flickr
Bani / Foto: DCBusiness
Comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, Piotr Serafin
Bună dimineața! / FOTO: Freepik
Grafic bursă / FOTO: Freepik

Rulaj de aproape 13,67 milioane de euro la BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat sesiunea de...

Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Termificare / Foto: Freepik
Comisarul european Valdis Dombrovskis / FOTO: Wikipedia

UE vrea „mai multă claritate” privind dorințele americane

În același timp, Uniunea Europeană nu intenționează să...

Lingouri de aur / sursa foto: Freepik.com

pixel