Programul Noua Casă 2025. Cătălin Leonte (FNGCIMM): Marele avantaj este avansul cerut

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Contract locuință / Foto: Freepik
Contract locuință / Foto: Freepik
EXCLUSIV
Cătălin Leonte, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), a fost invitat la DCNews TV pentru a detalia programele pe care instituția pe care o conduce le va derula în cursul acestui an. 

Înainte de toate, Cătălin Leonte a anunțat că, „pentru persoanele fizice, în această săptămână a devenit operațional Programul Noua Casă 2025. Este un program vechi, care numără până în momentul de față undeva la 336.000 de beneficiari la nivelul întregii țări. Din 2009 până acum“, a spus Cătălin Leonte.

Diferența dintre dorință și putință

„336.000 de beneficiari pot însemna aproape un milion de persoane”, a intervenit jurnalistul Bogdan Chirieac, subliniind că ”este o foame de case, dar prețurile la locuințe au crescut foarte mult“.

Avem atât niște factori obiectivi, cât și subiectivi. Cei obiectivi sunt următorii: avem astăzi niște dobânzi mari în piață. Nivelul veniturilor unei familii care merge la bancă pentru evaluare, îi pune pe acești oameni în situația că diferența dintre dorință și putință este realitatea în care foarte mulți sunt refuzați în momentul în care doresc să acceseze un credit”, a admis Cătălin Leonte.

Factorul obiectiv

Potrivit precizărilor sale, ”alternativa pentru cei care doresc acest lucru este să acceseze Programul Noua Casă, în care avem parteneri 13 bănci și în care, pentru anul în curs, s-au alocat din partea statului 500 de milioane de lei. Este o sumă pe care noi o considerăm acoperitoare, având în vedere că la nivelul anului trecut, garanțiile alocate de noi au fost de doar 108 milioane lei.

Și spuneam că este un factor obiectiv acela al dobânzilor mari în piață. De ce? Pentru că dobânzile au în componență două elemente, un indice IRCC care este, în prezent, sus, dar care înainte de începerea războiului din Ucraina era la 2,4%, și o parte fixă, de 2%, marja care poate fi pusă de către orice bancă, prin acest program Noua Casă, peste acest IRCC. Diferența între 4,4% și 7,5% este mare. Însă acest IRCC este pe un trend descendent, ceea ce ne face să credem că accesibilitatea acestui program va fi din ce în ce mai mare în anii care urmează”, a explicat Cătălin Leonte.

Directorul general al FNGCIMM a adăugat, totodată, că, în perioade de incertitudine, atât persoanele, cât și familiile tind să ia decizii purtate fiind de instinctul de conservare, evitând, prin urmare, investițiile majore. 

În ceea ce privește chiriile, acestea au crescut pentru că nu s-au mai vândut locuințe. Dar nu toate familiile își permit să facă un efort pentru a-și cumpăra o casă, mai ales că băncile cer, în general, un avans de 10%-15%.

Tocmai de aceea, a subliniat directorul general al FNGCIMM,  marele avantaj al Programului Noua Casă constă în faptul că acesta prevede un avans de doar 5% pentru creditele de până la 70.000 de euro. 

De exemplu, a detaliat Cătălin Leonte, pentru un împrumut de 50.000 de euro, avansul reprezintă 2.500 de euro – o sumă accesibilă pentru multe familii. În schimb, un avans de 20-25% ar genera serioase dificultăți unei familii tinere, a explicat Cătălin Leonte.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel