Smart Start USA deschide uşa investitorilor români pe piața americană

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Programul Smart Start USA, lansat azi, în aula Academiei de Studii Economice din București, urmărește crearea primului ecosistem din România dedicat creșterii exportului și internaționalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piața Statelor Unite ale Americii (SUA).

Bugetul programului este de 500 de milioane de dolari, iar beneficiarii pot obține un credit financiar de până la 200.000 de dolari, cu un aport propriu de minim 15% și fără să aibă datorii la bugetul de stat. Durata implementării proiectului este de maxim 7 ani, cu dezvoltarea activităților în unul din sectoarele economice prioritare.

“Exportul și internaționalizarea înseamnă inovare, iar Smart Start USA aduce multe elemente inovative”, a declarat, cu această ocazie, Ilan Laufer, inițiator și coordonator al programului.

Se urmărește facilitarea accesului la finanțare, îndrumare, educație și instruire antreprenorială pentru un număr de 1.000 de companii românești anual, care să conducă la creșterea numărului companiilor cu capital românesc implicate în export, extinderea influenței acestora pe piețele externe și creșterea competitivității și productivității pentru piețele internaționale.

“Una din principalele probleme ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) este subfinanțarea, iar programul Smart Start USA urmărește să remedieze acest neajuns”, a mai spus Ilan Laufer, care a insistat asupra faptului că antreprenorii și companiile românești ce activează pe piețele externe trebuie să lucreze direct cu furnizorii externi și să renunțe la intermediari.

În plus, în afară de finanțare, programul oferă acces și la informație, la rețeaua atașaților economici din străinătate, la avantajele conectării mai multor instrumente de business, pentru crearea unui ecosistem propice internaționalizării afacerilor derulate de capitalul românesc.

În consecință, programul Smart Start USA își propune să contribuie la dezvoltarea sectoarelor economice prioritare pentru exportul românesc, crearea de noi locuri de muncă în economie în mod direct și indirect, prin stimularea producției și exportului și, nu în ultimul rând, stimularea piețelor financiar bancare.

 

Nevoia de externalizare

Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, a precizat că România a fost a 5-a țară din lume și prima din Europa, la nivel de delegație a oamenilor de afaceri prezenți la conferința anuală SELECT USA, desfășurată anul acesta la New York. Un număr de 50 de investitori români au stabilit deja relații comerciale anul acesta în Statele Unite ale Americii.

Antreprenorii români au ajuns la maturitate și trebuie să iasă pe piețele externe, a declarat, cu aceeași ocazie, Ștefan-Radu Oprea, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, care a salutat programul Smart Start USA ca pe un apel la redeșteptarea spiritului antreprenorial al oamenilor de afaceri autohtoni.

“Există semnale clare în piață, în privința nevoii de externalizare din partea antreprenorilor români”, a adăugat el.

Iar Ionuț Stanimir, Purtătorul de cuvânt al BCR, a vorbit, în același context, despre faptul că revoluția industrială globală distruge, reinventează lanțurile actuale de producție.

Piața românească trebuie să fie cea globală și să nu se limiteze pe plan local sau regional. “Prin digitalizare trebuie utilizate toate oportunitățile pentru a performa pe piața globală”, a mai spus Stanimir.

 

“Captivi pe piața UE”

Exporturile României se îndreaptă în proporție de 75% către Uniunea Europeană, din acest punct de vedere economia românească fiind captivă relațiilor comerciale intracomunitare.

“Am ajuns o economie de subcontractanți în piața europeană, în condițiile în care piața americană poate fi mult mai ofertantă”, a declarat Mihai Daraban, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

Asta în condițiile în care doar 6 țări din G20 se află în Uniunea Europeană, iar piața SUA, de 19 trilioane de dolari, este net superioară celei europene, oferind, în plus, oportunități pentru multe alte direcții de pe planetă.

 

Soluții bancare dedicate

Smart Start USA oferă, în premieră națională, prima platformă digitală de video banking din România, prin intermediul colaborării cu First Bank (fostă Piraeus Bank). Clienții beneficiază în acest mod de o suscursală virtuală cu program prelungit, fără drumuri la bancă, conexiune dedicată audio-video cu consultanții bancari, oferind acces rapid la consultanță și îndrumare.

În plus, cei ce accesează programul primesc avantajele pechetului de cont curent Smart Start USA, dedicat companiilor care urmăresc dezvoltarea afacerilor în SUA, oferit de First Bank, singura banca americană din România care oferă soluții segmentului de retail.

Clienții au posibilitatea reutilizării sumelor rambursate în timpul perioadei de creditare și beneficiază de multiple produse de creditare în baza unui singur document contractual, precum și de eliminarea documentelor pe suport hârtie, garantarea autenticității acestora și securitatea cibernetică. Celelalte bănci participante în program sunt BCR și Banca Transilvania.

 

Beneficiile Smart Start USA

  • Certificare Smart Start USA;

  • Accesul la comunitatea Smart Start USA;

  • Tratament prioritar în baza certificatului Smart Start USA;

  • Participare gratuită la evenimentele Smart Start USA din țară și din străinătate;

  • Semnătură electronică gratuită pentru toți aplicanții în program;

  • Facilitarea accesului la rețeaua atașaților economici ai României în străinătate;

  • Facilitarea accesului la rețeaua Camerei de Comerț și Industrie a României în țară și din străinătate;

  • Accesul la garanții din partea Fondului de Garantare și Contragarantare;

  • Soluții financiare oferite în exclusivitate pentru optimizarea operațiunilor curente;

  • Acces rapid la finanțare;

  • Rată de schimb valutar fixată în avans, clientul fiind protejat față de volatilitatea pieței valutare.

Accesarea programului Smart Start USA se poate face prin înscrierea on-line a planului de afaceri, care, cu îndrumarea automată a platformei de acces, se poate realiza în maxim 30 de minute. Urmează o evaluare electronică și punctaj acordat automat și în timp real, fiind nevoie de minim 60 de puncte pentru calificare, care se poate obține pe principiul primul venit- primul servit. Grila de punctaj este realizată în funcție de domeniul de activitate/cod CAEN, profitul și cifra de afaceri în ultimii doi ani, tipurile de cheltuieli, aportul propriu de capital și de producția realizată în România. Dacă se obține calificarea, clientul va fi îndrumat către partenerii de implementare, pentru semnarea contractului de finanțare și implementare a proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...

Construirea Zidului Berlinului, 1961 / Foto: Arhiva Națională a Germaniei
Litoralul românesc
Recoltarea ceții
Foxconn
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Tarife, dobânzi, criptomonede, pariul pe Trump se clatină

La o lună după începutul celui de-al doilea mandat al...

Are cineva nevoie de un cutit de 150.000 de dolari? VIDEO

Un cuțit de 150.000 de dolari ar putea părea pentru unii...


pixel