Punctul de pensie. Florin Cîțu: De ce nu vorbim despre investiții

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Aș vrea să mă ia la rost cineva că nu creștem investițiile, a spus Cîțu
Aș vrea să mă ia la rost cineva că nu creștem investițiile, a spus Cîțu
În România se discută intens despre majorarea alocaţiilor şi a pensiilor în contexul în care ţara trece prin cea mai dificilă perioadă economică din ultima sută de ani, dar nimeni nu discută despre o eventuală dublare sau triplare a investiţiilor, afirmă ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-un interviu acordat AGERPRES. 

Solicitat să răspundă care este al doilea scenariu privind creșterea punctului de pensie, pe lângă cel de majorare cu 10% de la 1 septembrie, ministrul de Finanțe a declarat că ”aceste scenarii daţi-mi voie să le prezint în primul rând premierului, Guvernului, domnului preşedinte şi apoi vom lua cea mai bună decizie pentru toată lumea, deoarece nu prezint doar un scenariu, prezint şi riscurile aferente fiecărui scenariu”.

Dar ce vreau să spun aici, a continuat Florin Cîțu, ”este un lucru foarte important: noi discutăm şi scoatem din context şi alocaţiile şi mărirea pensiilor, deşi România astăzi trece prin cea mai dificilă perioadă economică din ultima sută de ani. O perioadă dificilă în care sute de mii de români au trebuit să stea acasă pentru a fi sănătoşi şi pentru care a trebuit să plătim şomaj tehnic două luni de zile. Oameni care sunt afectaţi. A trebuit să venim cu măsura de amânare a ratelor la bancă pentru a ne asigura că aceşti oameni nu vor avea probleme. Deci totul trebuie judecat în context”, a subliniat șeful de la Finanțe. 

Citește și Cîțu despre alocații: Ceea ce fac acolo este terorism economic

În acelaşi timp, a adăugat el, ”trebuie să vorbim şi de investiţii. Am continuat investiţiile chiar şi în această perioadă dificilă din România. Nu s-a oprit niciun şantier, infrastructura continuă, şi cred că ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că am schimbat paradigma în care trăim astăzi. Noi, liberalii, şi am spus-o tot timpul, ca să ai bunăstare pentru toată lumea trebuie să produci mai întâi şi după aceea să împarţi. De aceea e nevoie de investiţii. Trebuie puţină moderaţie. Nu trebuie să mergem cu resursele doar într-o direcţie şi direcţia în care a făcut-o PSD-ul în ultimii ani de zile. A tăiat la fiecare rectificare bugetară. Vă rog să verificaţi. La fiecare rectificare bugetară a tăiat bani de la Transport, de la la Educaţie, de la Sănătate, şi a dus către interesele politice ale PSD. Deci noi nu facem aşa ceva. Noi, la rectificarea bugetară pe care am avut-o este prima rectificare bugetară în care au crescut cheltuielile cu investiţiile la Ministerul Transporturilor. Şi vom continua cu partea de investiţii. Mi se pare ciudat de ce nu vorbim să creştem cu 40% investiţiile. Aş vrea să mă ia cineva la rost de ce nu creştem cu 40% investiţiile sau cu 50%, sau să le dublăm, triplăm. De ce nu vrea nimeni să discute despre acest lucru? Acolo aş vrea să ducem discuţia şi vedeţi că noi am pus în buget aproape 50 de miliarde de lei pentru investiţii şi vrem să creştem această sumă pentru anul acesta”, a spus Cîțu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel