Putin lovește din nou și ordonă: Opriți totul! Gazprom a trecut la acțiune

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Este pe viață și pe moarte
Este pe viață și pe moarte
În condițiile în care țările occidentale vorbesc de plafonarea prețurilor la petrolul și gazele rusești, Kremlinul vine cu o nouă lovitură. 

Unii s-au așteptat la o astfel de decizii, alții au spus că e doar o speculație și că președintele Putin nu va avea curajul, tupeul, obrăznicia, prostia, nerozia de a ordona așa ceva. Dar a făcut-o. Poate este ceva temporar sau poate nu. La cât de absurd a devenit totul, la câtă demență s-a instalat la Kremlin, este greu de anticipat ce se va întâmpla mai departe. 

Cert este că vineri, cu o zi înainte ca Nord Stream 1 să fie repus, pe 3 septembrie, în funcțiune, astfel încât livrările de gaze către Germania să reintre în normal, gigantul rus de gaze Gazprom a anunţat că gazoductul,vital pentru livrările de gaze în Europa, va fi oprit "complet" până la repararea unei turbine.

Este ca în bancul cu fereastra 

Într-un comunicat, Gazprom a indicat că a descoperit "scurgeri de ulei" în turbină în cursul acestei operaţiuni de mentenanţă. "Până la repararea turbinei, transportul de gaze prin Nord Stream este complet suspendat", a indicat grupul. Ce convenabil: defecțiune tehnică! O scuză folosită cam des de ruși în ultimul timp pentru a crea probleme europenilor, la fel cum căzutul de la fereastră a devenit ultima metodă de înlăturare a persoanelor incomode puterii. Adică lui Putin. Vorba unui banc: În Rusia, dacă stai cu geamul deschis, nu te trage curentul. Te împinge!”

Revenind însă la conducta prin Marea Baltică. Rusia urma să reia sâmbătă livrările de gaze prin conducta Nord Stream, după o nouă întrerupere de trei zile care a pus la grea încercare nervii europenilor, angajaţi într-o cursă contra cronometru pentru a evita o criză energetică în această iarnă. Gazprom aproape că s-a jurat că a descoperit aceste probleme în cursul unui control tehnic efectuat împreună cu reprezentanţi ai grupului german Siemens, care a fabricat turbina.

Fotografia ”convingătoare”

Compania nu numai că a anunțat "scurgerea de ulei" la "cabluri conectate la vitezometrele unui rotor", dar, pentru ca nimeni să nu pună la îndoială cuvintele ei, a publicat o fotografie care arată cabluri înconjurate de un lichid maroniu. Ca și cum nu puteau fi unse în mod special!

Mai devreme în cursul zilei, Kremlinul afirmase că funcţionarea gazoductului Nord Stream este "ameninţată" de o penurie de piese de schimb din cauza sancţiunilor care vizează Moscova pentru ofensiva sa în Ucraina. De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie, Moscova şi-a redus puternic livrările de gaze spre Europa, ca reacţie la masivele sancţiuni occidentale.

Europenii, foarte dependenţi de gazele ruseşti, acuză Kremlinul că se serveşte de acestea ca de un mijloc de presiune, ceea ce Moscova respinge, evocând probleme tehnice suscitate de sancţiuni şi de întârzieri ale plăţilor.

Rusia afirmă în special că sancţiunile împiedică restituirea unei turbine Siemens, care fusese trimisă în Canada pentru a fi reparată. Germania, unde se află turbina, asigură dimpotrivă că Moscova este cea care blochează returnarea acestei piese-cheie. 

Citește și Ursula von der Leyen: Trebuie plafonat prețul gazului rusesc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Transelectrica / FOTO: Facebook
Dosare
Bucureștiu în 1888
Agent imobiliar / Foto: Freepik
Gara de Nord / Foto: Oana Pavelescu
Raed Arafat
Imaginea unei femei care a fost creată de AI / Foto: Freepik
Oceanul Atlantic văzut de pe țărmul Islandei / Foto: Freepik
Prima zi de școală
Sediul BNR
Un nou broker de asigurări a intrat pe piață / Foto: Freepik
Magistrat

Magistrații nu sunt egali în fața pensiei – explicația CCR

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Oameni care merg pe holul unui spital / Foto: Freepik
Documente ANAF. Freepik.com
Freepik.com
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Cheia de la casa mult dorită / FOTO: Freepik
Oriunde și la orice nivel
Foto arhiva: Reuters
Casă de schimb valutar
Mai muți bani pentru cercetare / Foto: Freepik
Ciocănel de judecător / Foto: Freepik
Ministerul Transporturilor
Schimbare de paradigmă la Foxconn

pixel