Putin, schimbare de tactică privind Ucraina! Propunere care încurcă lucrurile

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Vladimir Putin și Donald Trump / Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin și Donald Trump / Foto: kremlin.ru
Liderul de la Kremlin a aruncat, practic, mingea în terenurile SUA și UE.

Propunere economică surprinzătoare din partea Moscovei

Președintele Vladimir Putin, a anunțat disponibilitatea Rusiei de a explora în comun cu Statele Unite zăcămintele de metale rare ale Rusiei, în condițiile în care Washingtonul încearcă să obțină accesul la aceste materii prime din Ucrraina. De asemenea, liderul de la Kremlin a oferit posibilitatea furnizării de aluminiu pe piața americană, dacă va exista un viitor acord economic între cele două țări. Propunerea a fost făcută la scurt timp după ce președintele american, Donald Trump, a menționat perspectivele unor "tranzacții majore de dezvoltare economică cu Rusia".

Miza strategică a metalelor rare

Putin a prezidat o reuniune cu oficiali economici ruși pe tema metalelor rare, subliniind importanța acestor resurse. "Suntem pregătiți să oferim proiecte comune cu partenerii americani, inclusiv cu companiile interesate", a declarat președintele rus. Acesta a făcut o referire indirectă la Ucraina, afirmând că Rusia dispune de resurse mult mai mari decât vecinul său, sugerând astfel un avantaj strategic.

Metalele rare sunt esențiale în industrii-cheie precum producția de vehicule electrice, telefoane mobile, sisteme de rachete și alte dispozitive electronice. Rusia, deși deține a cincea cea mai mare rezervă mondială de astfel de resurse (3,8 milioane de tone metrice, conform U.S. Geological Survey), nu dispune de infrastructura necesară pentru prelucrare, extrăgând doar 2.500 de tone anual.

Extinderea proiectelor în estul Ucrainei?

Putin a sugerat că proiectele de explorare a metalelor rare ar putea fi extinse și la zăcămintele din estul Ucrainei, teritoriu aflat sub control rusesc în urma conflictului militar declanșat în 2022. Declarațiile sale vin în contextul unor posibile negocieri ruso-americane pe teme economice, dar și diplomatice.

Pe lângă metalele rare, Rusia a propus furnizarea de până la 2 milioane de tone de aluminiu pe piața americană anual, dacă Washingtonul va ridica taxele comerciale impuse în 2023. În trecut, Rusia asigura până la 15% din importurile de aluminiu ale SUA.

Parteneriat pentru producția de energie și aluminiu

Putin a sugerat, de asemenea, o colaborare în domeniul energiei hidroelectrice și al producției de aluminiu în regiunea Krasnoiarsk din Siberia, unde se află cel mai mare producător rus de aluminiu, Rusal. Președintele rus a estimat că astfel de proiecte ar putea atrage investiții americane de aproximativ 15 miliarde de dolari.

Liderul de la Kremlin a precizat că există deja contacte între companii ruse și americane pentru posibile proiecte comune, dar nu a oferit detalii suplimentare. Kremlinul consideră domeniul metalelor rare un sector strategic pentru dezvoltarea economică a Rusiei, vizând o creștere semnificativă a producției în acest domeniu.

Europa, invitată la masa negocierilor

Putin a menționat că Rusia nu se opune implicării Europei în negocierile ruso-americane privind conflictul din Ucraina, dar a acuzat Bruxellesul că a evitat dialogul cu Moscova. "Europa ar trebui să ia parte la procesul de negociere. Noi nu am respins niciodată acest lucru, dar uneori ei au fost cei care au refuzat contactul cu noi", a spus liderul rus.

De asemenea, Putin a calificat reacțiile negative la recentele discuții de la Riad drept "emoționale și lipsite de logică", subliniind că un prim pas în rezolvarea conflictului din Ucraina trebuie să fie creșterea încerederii reciproce între Rusia și SUA. "Acest lucru este exact ceea ce am încercat să facem la Riad", a explicat Putin.

Deși conflictul ucrainean a fost discutat la acea reuniune, președintele rus a afirmat că "nu în esența sa", ci doar ca un subiect de viitoare negocieri. "Nu respingem implicarea țărilor europene", a conchis liderul rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Manageri de firmă se uită în documente / Foto: Freepik
Fibră optică / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Un răspuns scurt și la obiect
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Starlink / Foto: Arhiva Starlink / Flickr

Un satelit Starlink va cădea pe Pământ

Unul dintre sateliții de internet Starlink ai SpaceX a...

Care europeni vor plăti cel mai mult pentru masa de Crăciun

Spania rămâne pe primul loc, în timp ce familiile se...

LIDL

Programul magazinelor LIDL de sărbători

Programul magazinelor LIDL de Crăciun şi Revelion.

Mai multe persoane se uită cu neîncredere la un document / Foto: Freepik
Prof. Mircea Coșea
Protest al fermierilor belgieni la Bruxelles / Captură video
Bani / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Wizz Air
ANRE
Fermieri / Foto: Freepik

AAC: Uniunea Europeană se află „la o răscruce de drumuri”

Noile reglementări pregătite de Comisia Europeană riscă...

Hacker. Freepik.com
Bursa de Valori București

Zi bună la BVB: energia trage piața în sus

Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de joi...

Warner Bros Discovery vinde CNN

pixel