Raiffeisen Bank menţionează că este prima banca din România care îşi consolidează capacitatea de finanţare prin intermediul unei securitizări sintetice. Noul parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi cu Fondul European de Investiţii (FEI) va contribui la creşterea accesului la finanţare şi va întări rezilienţa companiilor mici si mijlocii (IMM) precum şi a celor cu capitalizare medie (MidCaps) din România.
"Suntem bucuroşi să anunţăm aceasta tranzacţie inovatoare cu partenerul nostru de lungă durată, Grupul BEI. Acest parteneriat ne permite să creştem accesul la finanţare pentru IMM-urile şi MidCaps-urile din România. Astfel, vom sprijini creşterea şi dezvoltarea lor într-un mediu economic dificil, marcat de efectele negative ale pandemiei COVID, de conflictele militare din Ucraina şi de criza energetică. La Raiffeisen Bank, suntem dedicaţi promovării creşterii economice şi sprijinirii succesului clienţilor noştri. Credem că acest parteneriat va fi un pas important în realizarea acestor obiective", a declarat Alina Rus, CFO Raiffeisen Bank.
Ca urmare a acordului încheiat cu BEI, Raiffeisen Bank va oferi, pe parcursul următorilor doi ani, finanţări către beneficiari eligibili, IMM şi MidCaps, în valoare de până la 523 milioane lei (106 milioane euro), cu o dobândă redusă comparativ cu alte finanţări similare.
"Grupul BEI este determinat să susţină investiţiile în mediul de afaceri din România. Această tranzacţie de securitizare cu Raiffeisen Bank demonstrează modul în care implicarea combinată a BEI şi EIF sprijină activitatea economică şi crearea de locuri de muncă în România", a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii.
Tranzacţia de securitizare sintetică este structurată pe un portofoliu de credite non-retail, în valoare de 1,520 miliarde de lei (308 milioane euro). Portofoliul securitizat rămâne în bilanţul băncii şi este împărţit în trei tranşe sintetice de risc: o tranşa senior, o tranşa mezanin şi o tranşa junior.
"Parteneriatul FEI cu Raiffeisen Bank este unul de lungă durată, fiind dezvoltat prin numeroase tranzacţii de referinţă. FEI se bucură să poată susţine Raiffeisen Bank în prima sa tranzacţie de securitizare sintetică. Aceasta nu doar că va contribui semnificativ la crearea de locuri de muncă şi la creşterea economică a ţarii, ci va promova şi obiectivele Uniunii Pieţelor de Capital în România, având în vedere că, pană în prezent, a mai fost încheiată doar o singură alta tranzacţie de securitizare sintetică", a declarat directorul general al FEI, Alain Godard.
În cadrul tranzacţiei, riscul de credit al tranşei mezanin este transferat integral către FEI, în timp ce riscul de credit al tranşelor senioare şi junioare este asumat de către bancă. Tranzacţia prevede o perioadă de reconstituire de 3 ani, în care expunerile amortizate din portofoliul securitizat pot fi înlocuite cu expuneri eligibile noi.
"Securitizările sintetice sunt un instrument important pentru gestionarea eficientă a capitalului şi ajută la creşterea capacităţii de finanţare prin transfer de risc, mai ales în contextul actual de piaţă, caracterizat de o incertitudine crescută şi prime de risc ridicate. Structura securitizării permite băncii să elibereze cea mai mare parte din volumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile alocate portofoliului securitizat şi să-şi consolideze astfel capacitatea de a finanţa economia românească. La nivelul prudenţial consolidat al Raiffeisen Bank S.A., tranzacţia va avea un impact iniţial pozitiv de aproximativ 40 puncte de bază asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 şi respectiv 80-puncte de bază asupra ratei MREL", a declarat Romulus Mircea, director executiv Managementul Activelor şi Pasivelor.
Raiffeisen Bank Romania, o bancă universală, este activă pe piaţa bancară din România de 25 ani şi serveşte peste 2.3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are 4900 de angajaţi, 295 unităţi, 1131 ATM&MFM şi 27.000 POS-uri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...