Raiffeisen Bank amână timp de 3 luni ratele

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Raiffeisen Bank a început implementarea de măsuri pentru antreprenorii cu credite în derulare
Raiffeisen Bank a început implementarea de măsuri pentru antreprenorii cu credite în derulare
Raiffeisen Bank a început implementarea de măsuri pentru antreprenorii cu credite în derulare care întâmpină greutăţi, în sensul amânării cu 3 luni a ratelor de capital şi prelungirii pe o perioadă între 3 şi 12 luni a liniilor de credit scadente în perioada imediat următoare.

Potrivit unui comunicat al băncii, au fost simplificate în regim de urgenţă fluxurile interne şi documentaţia necesară, astfel încât aceste modificări să poată fi implementate cu un minim de efort din partea clientului, iar o parte dintre clienţi să beneficieze de prelungiri ale perioadei, fără să fie necesar să se deplaseze la bancă.

Cum alegem cele mai bune credite de investiții, pentru companie

"Este important ca firmele care aplică pentru modificarea termenilor contractuali să o facă în mod responsabil, pe baza unor dificultăţi reale, care pot fi evaluate în mod concret. Obiectivul declarat al băncii este de a traversa momentul actual alături de toţi partenerii IMM, care beneficiază de la noi de produse de creditare pentru afacerea lor", a subliniat Vladimir Kalinov, vicepreşedinte retail, Raiffeisen Bank.

Banca menţionează că reprezentanţii legali ai unei persoane juridice, dacă sunt în carantină, autoizolare sau alte situaţii speciale şi consideră că vor avea probleme cu plata la timp a ratelor la credite pot să se adreseze telefonic persoanei care gestionează relaţia cu compania sau să contacteze banca la numărul de telefon 021/306.3007.

De asemenea, banca menţionează că urmăreşte îndeaproape măsurile adoptate de Guvern privind sprijinirea IMM-urilor şi, în plus, lucrează alături de partenerii săi internaţionali (BERD, BEI, FEI) la implementarea unor soluţii care să sprijine acest sector, atât de important pentru funcţionarea economiei naţionale. De îndată ce acestea vor fi disponibile, le va putea oferi rapid clienţilor.

"Suntem alături de antreprenori pentru a analiza modificarea condiţiilor lor de afaceri - pieţe, preţuri, surse de aprovizionare, provocări legate de forţa de muncă, pentru diversele categorii IMM, profesii liberale sau start-up-urile sprijinite în ultimii ani prin programul factory by Raiffeisen Bank", a adăugat Vladimir Kalinov.

Raiffeisen Bank a creditat în 2019 peste 13.300 de antreprenori, iar 4800 dintre ei au beneficiat de împrumuturi prin programe dedicate de la instituţii financiare internaţionale.

Dincolo de măsurile dedicate creditării IMM-urilor, banca pune la dispoziţia acestora şi o pagină dedicată, cu informaţii de actualitate în contextul COVID-19 şi sfaturi despre cum pot folosi serviciile digitale ale băncii pentru a-şi gestiona afacerea de acasă: https://www.raiffeisen.ro/imm/;

La finalul anului trecut, Raiffeisen Bank avea în portofoliu aproape 2,2 milioane de persoane fizice, peste 92.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii. Totodată, banca are o reţea de 800 ATM-uri, 300 maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi 22.000 de POS-uri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze

pixel