Război comercial SUA-China. Bursa din New York s-a răzgândit

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
O decizie de ultimă oră
O decizie de ultimă oră
Bursa de pe Wall Street a renunţat la decizia de a delista trei companii de telecomunicaţii chineze - China Unicom, China Telecom şi China Mobile - după ce, în noiembrie, preşedintele Donald Trump semnase un ordin prin care erau interzise investiţiile americane în firmele chineze deţinute sau controlate de forţele militare, transmite BBC.

Pe 31 decembrie 2020, Bursa de la New York (NYSE) anunţa că va delista China Mobile, China Telecom şi China Unicom, în urma ordinului dat de şeful statului. Acum, NYSE a informat că a revenit asupra deciziei, în urma unor "consultări suplimentare" cu autorităţile de reglementare.

"Presupun că în primul rând NYSE nu a vrut niciodată să delisteze aceste acţiuni. Ei au acţionat pe baza orientărilor privind ordinul preşedintelui. Acea interpretare s-a schimbat cu siguranţă şi NYSE s-a grăbit să schimbe direcţia", a apreciat Jeffrey Halley, analist al companiei Oanda

Marţi, acţiunile celor trei companii chineze au crescut la Bursa de la Hong Kong, unde sunt de asemenea listate. Titlurile China Unicom au urcat cu 8,5%, ale China Telecom cu 8%, iar ale China Mobile cu 7%.

Citește și China nu vrea să RIȘTE! Decizie ce vizează MILIOANE de oameni

Cele trei companii îşi obţin integral veniturile din China şi nu au o prezenţă semnificativă în SUA.

Ca multe alte companii chineze importante, ele sunt listate dual, atât în Statele Unite, cât şi în Hong Kong. Pe pieţele bursiere americane sunt listate în prezent peste 200 de firme din China, cu o capitalizare de piaţă totală de 2.200 de miliarde de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto:Freepik.com
e-Factura
Plata POS. Freepik.com
Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar

pixel