Record absolut: Datoria globală a depășit orice imaginație
Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Toate calculele au fost făcute
Toate calculele au fost făcute
Suma este rezultatul ultimelor calcule efectuate de Fondul Monetar Internațional. 

Datoria globală publică şi privată a înregistrat anul trecut cel mai semnificativ declin din ultimii 70 de ani, după ce atinsese un nivel record în 2020, din cauza impactului pandemiei, dar per ansamblu rămâne mult peste nivelul anterior pandemiei, se arată într-o postare pe blogul Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.

În 2021, datoria globală publică şi privată a scăzut cu 10 puncte procentuale, la 247% din PIB-ul global, de la nivelul de vârf de 257% din PIB în 2020, şi comparativ cu un nivel de aproximativ 195% din PIB în 2007, înaintea crizei financiare mondiale.

În dolari, datoria globală a continuat să crească, deşi într-un ritm mult mai lent, ajungând anul trecut la nivelul record de 235.000 miliarde de dolari.

Datoria privată, care include obligaţiunile companiilor non-financiare şi ale gospodăriilor, a determinat reducerea generală, înregistrând un declin de şase puncte procentuale, la 153% din PIB, se arată în raportul FMI care conţine date din 190 de ţări.

Scăderea de patru puncte procentuale a datoriei publice, la 96% din PIB, a reprezentat cel mai mare semnificativ declin din ultimele decenii. "Fluctuaţiile neobişnuite ale nivelului datoriei globale au fost rezultatul redresării economiei în urma pandemiei şi nivelul ridicat al inflaţiei, susţine instituţia internaţională.

Dinamicile datoriei au fost diferite. Economiile avansate au înregistrat cel mai mare semnificativ declin al datoriei, atât cea publică cât şi cea privată au scăzut cu 5% din PIB în 2021, fiind urmate de pieţele emergente, excluzând China. Dar statele cu venituri scăzute s-au confruntat cu o creştere continuă a ratei datoriei anul trecut şi sporesc temerile privind capacitatea ţărilor cu venituri scăzute şi medii de a-şi achita datoriile, se arată în raportul FMI.

Va deveni din ce în ce mai dificilă gestionarea nivelului ridicat al datoriei, dacă perspectivele economice continuă să se deterioreze şi costurile de împrumut cresc suplimentar, avertizează principalul expert fiscal din cadrul FMI, Vitor Gaspar.

Nivelul ridicat al inflaţiei continuă să ajute la reducerea ratei datoriei în 2022, dar cheltuielile vor creşte dacă inflaţia devine persistentă. Guvernele ar trebui să adopte politici fiscale care să ajute la reducerea presiunilor inflaţioniste şi a vulnerabilităţii datoriei pe termen lung, în timp ce continuă să-i sprijine pe cei mai vulnerabili, susţine oficialul FMI.

Citește și Avertisment BIS: Atenție la datoriile ascunse de pe piața valutară

Banca Reglementărilor Internaționale (BIS), considerată banca centrală a băncilor centrale, avertizează în legătură cu datoriile ascunse de pe piețele valutare, estimate la 80.000 de miliarde de dolari.

În raportul său trimestrial publicat luni, această instituție cu sediul la Basel, Elveția, a efectuat o analiză aprofundată a sondajului pe care îl desfășoară o dată la trei ani pe piața valutară, exprimându-și îngrijorarea în special cu privire la creșterea pasivelor care nu apar în bilanţ.

Sondajul său trienal, apărut la sfârșitul lunii octombrie, evidențiase din nou dominanța dolarului american pe această vastă piață. Echivalentul a 7,5 trilioane de dolari a fost tranzacționati în medie pe zi în aprilie pe piața valutară, dolarul apărând în 88% dintre tranzacții.

În raportul său trimestrial, BIS a continuat analiza și a detectat posibile riscuri la adresa stabilității sistemului financiar.

BIS, care furnizează băncilor centrale studii privind problemele majore de politică monetară, a evidențiat în special riscul de decontare, adică riscul ca una dintre contrapărți să efectueze o plată, dar să nu primească moneda achiziționată în schimb. Datele sale arată că 2,2 trilioane de dolari în tranzacții valutare pe zi sunt potențial expuse riscului de decontare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Un român norocos poate deveni, duminică, milionar în euro

Loteria Română anunţă un report cumulat la Noroc de...

CNPP: Viaţă de "special": 24.151 lei pe lună

Casa Naţională de Pensii Publice a transmis...

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

AQUILA a preluat Parmafood

AQUILA finalizează a doua tranzacție din 2024, prin preluarea Parmafood.

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Programul magazinelor de Paște; Implementarea salariului...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel