Termene ANAF ianuarie: când se depune Declarația 394 și ce formulare au scadență pe 31
Vineri și sâmbătă sunt două...
"Este o alocare de fonduri în baza Ordonanţei 12, care se referă la rectificarea bugetară către UAT -uri. Sunt cele 1,4 miliarde de lei pe care le-am menţionat de mai multe ori şi care se distribuie către UAT-urile din România. Nu este o rectificare, este o hotărâre de guvern care va avea o anexă cu toate comunităţile locale şi cu sumele. Au fost discuţii şi cu o parte din comunităţile locale, dar noi am colaborat foarte mult cu colegii din teritoriu de la finanţele publice locale, pentru că dânşii, practic, au centralizat din fiecare judeţ în parte şi au trimis către centru situaţia centralizată. Este nevoie de o hotărâre de guvern pentru că ordonanţa privind rectificarea asta prevede: prin hotărâre de guvern se alocă fondurile necesare comunităţilor locale", a explicat Teodorovici, la Senat.
Premierul anunță când se va adopta rectificarea bugetară
Potrivit ministrului, prin această hotărâre de guvern sunt acordate sumele necesare funcţionării comunităţilor locale - salarii, partea socială legată de persoanele cu dizabilităţi, însoţitori.
El a menţionat că hotărârea de guvern va fi adoptată indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură. "Nu are nicio legătură cu moţiunea. Este suma care se ştie foarte clar. Sumele acestea se distribuie către UAT-uri fără niciun fel de preferinţă. Sunt principii foarte clare care se aplică orizontal. Sumele se distribuie total transparent în toate comunităţile locale", a spus Teodorivici.
Ministrul a completat că se lucrează şi la proiectul bugetului de stat pe 2020 şi la cea de-a doua rectificare bugetară din 2019. "Pregătim şi bugetul pe 2020. Rectificarea de toamnă, în fine, analize se fac. Undeva în cursul lui noiembrie. Şi anul trecut tot aşa am făcut-o. Aceasta este perioada celei de-a doua rectificări", a adăugat Eugen Teodorovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vineri și sâmbătă sunt două...
Piața gazelor naturale intră în...
Dolarul american s-a depreciat...
China a transmis luni că...
Aurul a trecut luni de pragul...
Al doilea incident mortal...
Ministerul Agriculturii și...
Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...
Autoritățile franceze au...
S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Cele mai multe insolvențe au...
Persoanele fizice implicate în...
Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...
Proiectul SMR de la Doicești...
Acordul UE-Mercosur nu se poate...
Înalta Curte de Casație și...
Polonia nu se grăbește să...
România vrea în Consiliul...
Potrivit unui sondaj, rata de...