Reducerea emisiilor provoacă disensiuni între statele G20

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto ilustrativ: Pexels.com
Foto ilustrativ: Pexels.com
Statele G20 nu s-au înţeles asupra ţintelor de reducere a emisiilor poluante.

Statele din grupul G20, ce reuneşte principalele economii dezvoltate şi marile economii emergente, nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unor ţinte concrete de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, publicând la finalul unei reuniuni de trei zile care a avut loc în oraşul indian Chennai doar o declaraţie în care consideră "insuficiente" actualele măsuri de combaterea a schimbărilor climatice, transmite Reuters.

Statele dezvoltate, în principal SUA şi ţările vest-europene, cer ca la orizontul anului 2035 emisiile de gaze cu efect de seră să fie reduse cu 60% faţă de nivelurile din 2019, astfel încât volumul acestor emisii să limiteze încălzirea globală la cel mult 1,5 grade Celsius.

Dar ţările emergente consideră că asemenea măsuri le vor restrânge posibilităţile de a-şi dezvolta economiile şi propriile infrastructuri, ceea ce le-ar dezavantaja în competiţia economică cu Occidentul.

Potrivit unor membri ai delegaţiei UE la reuniune, China şi Arabia Saudită au refuzat să-şi asume angajamente la discuţiile din cadrul G20. Vorbind la finalul reuniunii, comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a declarat că statele G20 nu au ajuns "nicăieri" în privinţa angajamentelor de combatere a schimbărilor climatice, iar unele state au încercat inclusiv să denunţe angajamente pe care şi le-au asumat anterior, o poziţie pe care UE nu o poate accepta.

Eşecul reuniunii din India se înscrie într-un şir de întâlniri neconcludente pe acest subiect, după ce în urmă cu o săptămână statele G20 nu s-au înţeles nici asupra unor ţinte de eliminare a combustibililor fosili, cerute tot de ţările dezvoltate, dar care s-au lovit de obiecţiile unor state producătoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel