Reducerea puterii soarelui cu praf de cretă. Suedia zice ”pas”

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Suedie refuză efectuarea testului
Suedie refuză efectuarea testului
Sub presiunea populației de indigeni și a grupurilor ecologiste, agenția spațială suedeză a anulat miercuri un prim test al tehnologiei care vizează încetinirea încălzirii globale prin diminuarea luminii solare care ajunge pe Pământ.

Corporația Spațială Suedeză a declarat că a decis să nu efectueze testul tehnic, care folosește un balon la mare altitudine, al cărui lansare era planificată pentru luna iunie în apropierea orașului Kiruna din Arctica, de către cercetătorii Universității Harvard.

Testul proiectului SCoPEx ar fi presupus eliberarea unei cantități mici de material reflectorizant la 20 km (12 mile) în atmosferă, pentru a ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine cum o astfel de „geoinginerie solară” ar putea ajuta la răcirea planetei.

O astfel de tehnologie imită efectul de răcire în urma erupțiilor vulcanice și ar putea reduce temperaturile globale - deși riscurile sale potențiale sunt neclare și nu ar aborda alte amenințări legate de schimbările climatice, cum ar fi acidificarea oceanelor.

Dar liderii păstorilor de reni saami, populație indigenă din Suedia, au scris agenției spațiale că se opune testului.

Åsa Larsson Blind, vicepreședinte al Consiliului Saami, a declarat că astfel de soluții tehnologice sunt „complet împotriva a ceea ce trebuie să facem acum - societățile să se transforme în unele cu carbon zero în armonie cu natura”.

Alți critici - temându-se că ar putea împiedica eforturile de reducere a emisiilor și de o amenințare a securității alimentare și natura - au numit decizia ”cu adevărat semnificativă”.

"Arată că pur și simplu că nu există apetit pentru această tehnologie. Nu credem că are nevoie de cercetări suplimentare. Știm destul despre pericolele sale", a declarat Lili Fuhr, expert în politici de mediu la Fundația Heinrich Böll din Germania.

David Keith, care face parte din proiectul SCoPEx și profesor de fizică aplicată la Școala de Inginerie și Științe Aplicate de la Harvard, a fost de acord că mișcarea Suediei a fost ”un obstacol”.

Citește și: Bill Gates vrea să răcorească planeta cu praf de cretă. Care sunt riscurile

Dacă este blocat în Suedia, testul s-ar putea muta în Statele Unite, deși probabil nu până anul viitor, a declarat Keith Fundației Thomson Reuters.

Unii oameni de știință și experți consideră că o astfel de tehnologie ar putea fi necesară dacă schimbările climatice devin prea dramatice aduc amenințări imposibil de gestionat și că cercetarea continuă menține opțiunile deschise.

Într-un raport publicat săptămâna trecută de Academiile Naționale de Științe, Inginerie și Medicină din S.U.A., oamenii de știință au sugerat că Statele Unite ar trebui să cheltuiască între 100 și 200 de milioane de dolari pe parcursul a cinci ani pentru a analiza tehnologiile de atenuare a puterii soarelui.

Raportul a fost văzut ca deschizând o ușă pentru testarea geoingineriei solare în afara laboratorului, deși oamenii de știință au cerut prudență, spunând că tehnologia ar putea avea consecințe riscante.

Studiul a subliniat, totuși, că tehnicile de geoinginerie nu vor înlocuit reducerile de emisii pentru a opri schimbările climatice.

Johanna Sandahl, președintele Societății suedeze pentru conservarea naturii, cel mai mare grup ecologic din țară, a considerat decizia de miercuri de a opri testul planificat drept ”o ușurare”.

”Este respingerea unei tehnologii cu potențial de consecințe extreme care ar putea altera ciclurile hidrologice, ar putea perturba modelele musonice și crește seceta”, a spus Johanna Sandahl, numind tehnicile ”prea periculoase pentru a fi utilizate vreodată”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii

pixel