Regii fără țară. Ce meserii au monarhii în exil ai Europei

Autor: Adrian Ilie
Data publicării:
Coroana imperială a Austriei
Coroana imperială a Austriei
Nu doar România are nostalgici ai monarhiei, în majoritatea țărilor europene fiind familii care revendică tronul care a aparținut unor strămoși. Unii dintre regii fără țară au trebuit să-și găsească alte ocupații în condițiile în care țările din care provin nu dau semne că s-ar grăbi să-i recheme pe tron. Alții continuă să ducă un stil de viață princiar beneficiind măcar parțial de averea care a aparținut strămoșilor lor.

Simeon II a fost țar al Bulgariei din 1943 până în 1946 când a fost detronat în urma unui referendum ținut sub supravegherea Armatei Roșii. Când a fost detronat avea doar 6 ani. A plecat din țară la Alexandria, în Egipt, un trăia bunicul său din partea mamei, regele Vittorio Emmanuelle III, și el alungat de pe tronul Italiei. Simeon a urmat o școală militară în Statele Unite și apoi și-a terminat studiile la Madrid, în drept și administrarea afacerilor. Apoi și-a câștigat existența în mediul privat, ajungând director al reprezentanței din Spania a companiei francese Thomson, specializată în armament și electronice. După căderea comunismului, s-a întors în Bulgaria unde a fondat un partid politic, Mișcarea Națională Simeon II, cu care a câștigat detașat alegerile parlamentare din 2001 devenind astfel prim-ministru. Însă guvernarea sa a fost mai puțină reușită decât au sperat bulgarii, astfel că în 2005 Simeon a trebuit să cedeze postul de premier socliștilot, iar în 2009, partidul său nici măcar nu a mai intrat în Parlament.

Militari cu termen redus

Pretendentul la tronul Serbiei este prințul Aleksandar Karagheorghevici, fiul ultimului rege al Iugoslaviei, Petru II. S-a născut în 1945, în camera unui hotel din Londra, tatăl său aflându-se deja în exil de patru ani. Din cauza problemelor financiare, micul prinț a fost crescut de bunicul din partea mamei, regele Alexandru al Greciei. Și el a urmat o carieră militară, devenind căpitan în armata britanică. În 1972, a demisionat din armată pentru a activa în mediul privat. Problemele financiare ale familiei au devenit istorie în 2011, când Serbia a decis să returneze familiei regale averea confiscată de comuniști.

Citește și: Monarhii României, pentru prima dată împreună. Carol al II-lea, reînhumat

Și Albania are un pretendent la tron, pe prințul Leka II, nepotul singurului rege al acestei țări Zog I (1925-1939). Leka s-a născut în 1982 în Africa de Sud, unde a învățat să vorbească zulu. Studiile le-a făcut la Academia Militară Sandhurst și apoi la Academia Militară din Tirana. În Albania s-a implicat în opere de binefacere și a început o carieră diplomatică în 2007 în Ministerul de Externe. În 2012 a devenit consilier prezidențial.

Descendenți bancheri ai Regelui-Soare

Franța are nu mai puțin de patru pretendenți la tron, doi din familia Bourbon și doi din familia Bonaparte. Primul este Louis-Alphonse, duce de Anjou, pretendentul ”legitimist”, descendent direct al Regelui-Soare Louis XIV (1643-1715), monarhiștii francezi numindu-l Louis XX. Prințul este înrudit cu familiile regale din Spania și Marea Britanie și are o ocupație pe care ilustrul său strămoș ar fi disprețuit-o - bancher. Inițial a lucrat în Venezuela, dar după instalarea regimului lui Chavez s-a mutat la New York.

Jean, contele de Paris, este pretendentul ”orleanist”, descendent al regelui Louis-Philippe (1830-1848). Cum familia sa are încă proprietăți în Franța, nu a fost nevoit să muncească pentru a-și câștiga existența.

Susținătorii familiei Bonaparte sunt divizați. Unii îl susține pe Charles Napoleon, descendent al unui frate al lui Napoleon Bonaparte, alții pe fiul său, Jean-Christophe. Cei din urmă susțin că Charles Napoleon și-a pierdut dreptul la tron recunoscând oficial existența Republicii Franceze. Jean-Christophe este analist bancar la celebra companie Morgan Stanley.

Habsburgi și Hohenzollerni

Pretendentul la tronul Germaniei este Georg-Friedrich von Hohenzollern. Deși familia sa mai deține proprietăți importante în Germania, prințul de 42 de ani a activat în armata germană, acum fiind maior în rezervă. A studiat economia la Universitatea Freiberg și acum conduce o companie care ajută universitățile să-și vândă inovațiile tehnologice către mediul de afaceri.

Titlurile de rege al Ungariei și împărat al Austriei sunt revendicate de Karl von Habsburg, nepotul ultimului împărat Karl I. Arhiducele s-a implicat de tânăr în politică fiind membru al Partidului Popular, dar a fost și prezentatorul unei emisiuni TV austriece. În 1996 a devenit europarlamentar și a activat în mai mult organizații internaționale. Însă banii îi câștigă ca proprietar al unui fond de investiții și al unui trust olandez de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Aur și alte metale prețioase
Aplicațiile Meta, nu funcționează
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Un pescar aruncă năvodul în mare / Foto: Freepik
Vladimir Putin și Bashar al Assad
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Prețurile alimentelor
Vehicul Wolfhound
Bursa de Valori București
Contor pentru energie electrică
FBI îndeamnă posesorii de telefoane Apple sau Android să nu mai trimită SMS-uri

Avertismentul FBI: Nu mai trimiteți SMS-uri

FBI a lansat un avertisment recent pentru utilizatorii...

Foto: Pexels.com
Ceai de mentă

Ceaiul de mentă: beneficii și contraindicații 

Ceaiul de mentă este una dintre cele mai populare tipuri...

Bursa de Valori București
Angajare

Locuri de muncă în România şi în străinătate. Vezi oferta

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

Grafice bursiere / FOTO: Freepik
Joe Biden / Foto: Departamentul de Stat / Flickr
Industrie / Sursa: Freepik.com
Marcel Boloș

Gazele ruseşti continuă să alimenteze Europa, prin Ucraina

Exporturile de gaze rusești către Europa continuă,...

Gaze naturale / Foto: Freepik
Drone
Transportatori, camionagii

pixel