Regiunile UE primesc încă 47,5 miliarde euro pentru a combate pandemia

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Guvernul spaniol anunţă 3 miliarde de euro pentru sprijinirea gospodăriilor în contextul crizei energetice
Guvernul spaniol anunţă 3 miliarde de euro pentru sprijinirea gospodăriilor în contextul crizei energetice
Eurodeputaţii au aprobat ajutoare suplimentare pentru ca regiunile Uniunii Europene să poată contracara pandemia de COVID-19 şi să găsească soluţii pentru consecinţele sale sociale şi sanitare, indică un comunicat al PE difuzat miercuri.

Parlamentul European a aprobat REACT-EU, un pachet de 47,5 miliarde euro pentru a atenua efectele imediate ale crizei provocate de pandemia de COVID-19 în regiunile Uniunii Europene. Iniţiativa a fost adoptată cu 654 de voturi pentru, 23 împotrivă şi 17 abţineri.

Resursele pentru REACT-EU vor proveni din instrumentul de redresare al Uniunii Europene, numit Next Generation EU. Banii vor fi puşi la dispoziţie prin intermediul fondurilor structurale ale UE. Astfel, pentru 2021 s-au alocat 37,5 miliarde euro, iar pentru 2022 suma de 10 miliarde euro. Operaţiunile prevăzute de REACT-EU sunt eligibile pentru finanţare cu efect retroactiv din 1 februarie 2020. Resursele pot fi utilizate până la sfârşitul anului 2023.

UE a prezentat noua sa strategie de SECURITATE cibernetică

Statele membre vor putea aloca o parte din bani Fondului social european, Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), iniţiativei "Locuri de muncă pentru tineri" şi programelor transfrontaliere (Interreg). Investiţiile se vor concentra pe sectoarele cele mai afectate de consecinţele economice ale pandemiei de COVID-19.

REACT-EU este o propunere a Comisiei Europene pentru a aborda impactul economic şi social al pandemiei de COVID-19. Ea ia forma unei modificări a Regulamentului privind dispoziţiile comune, care reglementează perioada de programare 2014-2020 a politicii de coeziune a UE.

REACT-UE vine în continuarea celor două propuneri anterioare referitoare la politica de coeziune: Iniţiativa pentru investiţii ca reacţie la coronavirus (CRII) şi Iniţiativa Plus pentru investiţii ca reacţie la coronavirus (CRII +). Ambele modifică normele referitoare la cheltuielile regionale pentru a facilita redresarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC

pixel