Claudiu Năsui: Legea privind capitalul social putea fi blocată fără voturile USR și UDMR
Legea care modifică regimul...
Una dintre cele mai sărace ţări din Europa, Republica Moldova este puternic dependentă de gazele ruseşti şi încearcă să-şi diversifice aprovizionarea, după controversele cu firma rusă Gazprom privind preţul şi temerile privind tăierea livrărilor.
Inflaţia ridicată şi creşterea facturilor de energie au determinat proteste în stradă duminica trecută, protestatarii cerând demisia preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pe care o acuză că nu a reuşit să negocieze cu Moscova un preţ mai rezonabil la gaze.
Compania de stat Moldovagaz anunţase marţi că a plătit pentru livrările din august şi urmează să plătească un avans de 50% pentru plata din septembrie, echivalentul a 33,89 milioane de dolari, deşi surse Reuters susţin că nu este sigur dacă există fondurile pentru această plată.
Tot marţi, vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu, anunţase că au fost selectate şapte companii pentru asigurarea cantităţii de gaze pentru luna viitoare, dacă livrările de la Gazprom vor fi întrerupte.
Spînu, care a condus echipa de negociatori a Republicii Moldova cu Gazprom în timpul unui an în care preţurile au crescut semnificativ, a declarat la postul de televiziune al ţării că gigantul rus este "imprevizibil".
Autorităţile de la Chişinău pot accesa suma de 300 milioane de euro pusă la dispoziţie de BERD în eventualitatea opririi livrărilor ruseşti, a explicat Spînu.
"Deocamdată am ales şapte companii. Gazprom nu este printre ele", a adăugat oficialul.
Londra anunţă cea mai mare reducere de taxe din 1972 pentru a stimula creşterea economică
Guvernul britanic a prezentat vineri cel mai radical pachet de reduceri de taxe de după anul 1972, diminuând povara fiscală atât pentru angajaţi cât şi pentru companii, şi în paralel a anunţat o creştere semnificativă a împrumuturilor, totul în încercarea de a stimula potenţialul de creştere pe termen lung al economiei, transmite Reuters.
Ministrul de Finanţe, Kwasi Kwarteng, a reafirmat obiectivul premierului Liz Truss de a dubla ritmul de creştere economică anuală al Marii Britanii, până la 2,5%, şi pentru prima dată, a avansat o cifră cu privire la planurile de cheltuieli ale noului premier.
"Planul nostru este să extindem partea de ofertă a economiei prin reduceri de taxe şi reforme...Astfel vom transforma ciclul vicios de stagnare într-un ciclu virtuos de creştere", a declarat Kwasi Kwarteng în Parlament.
Printre măsurile anunţate vineri se numără reducerea cotei superioare pentru impozitul pe venit, de la 45% până la 40%. Astfel, începând din luna aprilie 2023, cei 629.000 de contribuabili care câştigă mai mult de 150.000 de lire sterline pe an nu vor mai plăti o cotă maximă de 45% ci o cotă de impozit de 40% care se aplică celor cu câştiguri de peste 50.271 de lire sterline pe an. În paralel, cota de bază pentru impozitul pe venit va fi redusă la 19% începând din luna aprilie 2023, cu un an mai devreme decât se preconiza. "Aceasta înseamnă o reducere de taxe pentru 31 de milioane de persoane în doar câteva luni", a spus Kwasi Kwarteng.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Legea care modifică regimul...
Datoria publică a României este...
Un ordin recent al Agenția...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Autoritățile introduc noi...
Președintele Chinei, Xi...
Rata șomajului în formă...
Rusia a lansat în noaptea de...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...