Revolut lansează primul program de loializare pan-european pentru carduri de debit, Puncte Revolut

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Revolut / Foto: Oana Pavelescu / DCBusiness
Revolut / Foto: Oana Pavelescu / DCBusiness
Revolut lansează în România și în alte țări primul program de loializare pan-european RevPoints - Puncte Revolut pentru utilizatorii de carduri de debit.

Revolut spune într-un comunicat transmis redacției că cu acest program, clienții pot acumula puncte direct pe card și în aplicație atunci când efectuează plăți pentru diverse produse și servicii și pot avea acces la beneficii pentru servicii turistice, printre care și mile de zbor, discount-uri în exclusivitate la servicii de turism, inclusiv la cazare și atracții turistice.

Spre deosebire de alte servicii asemănătoare, Punctele Revolut nu sunt condiționate de utilizarea unui card de credit și oferă recompensele din cadrul acestui program tuturor clienților, indiferent de tipul de plan deținut

Revolut, fintechul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți retail în România, a anunțat lansarea programului său pan-european de loializare, Puncte Revolut (RevPoints). Această nouă inițiativă a Revolut le permite clienților săi utilizatori de carduri de debit să transforme punctele câștigate ca urmare a plăților realizate cu Revolut în beneficii precum mile de zbor, discount-uri la furnizori de servicii turistice și atracții, la cazare și altele.

Punctele Revolut se transformă fără a fi nevoie de card de credit sau de accesul la un anumit plan financiar oferit de banca digitală. Clienții își pot transfera punctele obținute către una dintre companiile de transport aerian incluse în listele Avios sau Flying Blue, printre care și British Airways Executive Club, Iberia Plus, Vueling Club, Air France, KLM, TAROM, Air Europa, sau către alte oferte disponibile în aplicație, pentru utilizarea altor funcționalități Revolut.

În plus, Punctele Revolut pot fi transformate și în reduceri la cazările rezervate cu Sejururi sau la atracțiile turistice alese pentru concediul de vară, folosind Activități. Punctele Revolut mai au utilitate și atunci când clienți fac plăți către comercianți care folosesc soluția de checkout Revolut Pay. În funcție de tipul de plan deținut, clienții pot acumula până la 1 punct/ 1 euro cheltuit și chiar pot accelera acumularea de puncte dacă optează pentru rotunjirea mărunțișului. Programul de loializare mai aduce și alte modalități de a dobândi puncte, folosind alte funcționalități din aplicație precum Sejururi și Activități.  

Noii utilizatori își pot începe experiența cu Punctele Revolut accesând oferta de 3.000 de puncte (echivalentul a 3.000 de mile de zbor sau până la 60 de euro discount la servicii turistice), după ce fac 150 de plăți eligibile pentru recompensarea cu Puncte Revolut. De asemenea, 10.000 de Puncte Revolut sunt acordate ca bonus la upgrade-ul planului, dacă se atinge limita pentru plățile efectuate în primele 90 de zile.

Pentru cei care folosesc planul Revolut Ultra, recompensele sunt și mai atrăgătoare. De exemplu, pentru cheltuieli lunare de aproximativ 2.500 de euro, un utilizator Revolut Ultra poate primi până la 30.000 de Puncte Revolut care pot acoperi integral biletul de avion dus-întors din Europa către New York sau un discount de 600 de euro la cazarea la  hotel. De la primele teste făcute cu acest produs, în septembrie 2023, în șapte piețe europene, peste 1 miliard de Puncte Revolut au fost acordate clienților, ceea ce se traduce în aproape 120 de milioane de puncte oferite utilizatorilor din aceste țări.

”La Revolut, prioritatea este să ajutăm clienții să obțină cât mai mult de la banii lor. Punctele Revolut au fost create ca să transforme cheltuielile de zi cu zi în produse și experiențe pe care utilizatorii le îndrăgesc, transformând rutina cumpărăturilor în recompense. Spre deosebire de alte programe de loializare, Punctele Revolut sunt accesibile tuturor clienților noștri care pot avea astfel șansa de a-și maximiza beneficiile oferite de contul lor bancar principal, Revolut, fără a fi constrânși să utilizeze și un card de credit”, a explicat Christopher Guttridge, Director General Produs Lifestyle Revolut.  

Clienții Revolut care au optat pentru un plan cu plată Premium, Metal sau Ultra primesc, pe lângă punctele obținute pentru achizițiile zilnice, și o varietate de abonamente incluse la alte servicii și aplicații precum Freeletics, SleepCycle, Financial Times, Tinder, NordVPN și altele. De la lansarea acestora, Revolut a continuat să adauge noi și noi beneficii, iar mai multe beneficii de la parteneri vor deveni valabile în curând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
New York
Andrew Ross Sorkin
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare

pixel