Proiectul de act normativ se află pe agenda dezbaterilor din Senat și subliniază, în expunerea de motive, că, prin actuala legislație se creează ”situații excesive”, ce ignoră, practic, scopul inițial pentru care se realizează ridicarea autovehiculului lăsat aiurea.
Prin urmare, propunerea în cauză prevede obligația administrațiilor publice locale, a administratorului drumului public de a stabili tarife pentru astfel de operațiuni, dar și de a comunica proprietarului mașinii, la data ridicării, care sunt prețurile. De altfel, textul vine cu câteva cifre:
- Mașini mici (maxim cinci tone): 100 de lei pentru ridicare, 3 lei/km pentru transport și 2,5 lei ora de depozitare.
- Mașini mari: 150 de lei pentru ridicare, 4,5 lei/km pentru transport și 5 lei ora de depozitare.
Citește și Schimbarea orei. Anul viitor va fi ultima oară?
Nu în ultimul rând, proiectul propune și o serie de amenzi noi pentru autoritățile care încalcă prevederile mai sus menționate: o sancțiune între 21 și 100 de puncte-amendă (140 de lei punctul) pentru nerespectarea tarifelor și o alta, de aceeași valoare, pentru neanunțarea proprietarului, la momentul ridicării, cu privire la costuri. Din când în când, aceste tarife maxime vor putea fi indexate de către Guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Casele de marcat, sub control...
Banca Națională a României a...
Legea care modifică regimul...
Un ordin recent al Agenția...
Datoria publică a României este...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
Mai multă siguranță, mai...
Autoritățile introduc noi...
Agenția Națională de...
Președintele Chinei, Xi...
Rata șomajului în formă...
Rusia a lansat în noaptea de...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...