România, conectată la un nou coridor de transport al gazelor

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Instalație de gaze
Instalație de gaze
România va fi conectată la un nou coridor de gaze care va lega Grecia, Bulgaria și România, după semnarea contractelor pentru construirea a două rute de transport de gaze la Sofia. Proiectul este parte a extinderii rețelei bulgare și a coridorului vertical de gaze.

Contractele au fost semnate între operatorul de stat de gaze bulgar, Transgaz, și consorțiul creat special pentru cele două trasee, Kulata-Kresna și Rupcia-Vetrino, format din compania americană Hill și firma bulgară Glavbolgarstroy. Valoarea totală a comenzilor se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro.

Un al treilea contract, pentru construcția unei conducte de gaz de la Piperevo la Pernik, a fost câștigat de un consorțiu format din filiala din România a companiei austriece Habau și partenerii americani, dar încă nu a fost semnat. Valoarea acestui contract este mai mică de 100 de milioane de leva bulgare.

Semnarea contractelor cu consorțiile Hill International GBS-1 și Hill International GBS-3 a marcat începutul activităților de creștere a capacității de transport al gazelor de la granița bulgară cu Grecia până la cea cu România, extinzându-se apoi spre Ungaria, Slovacia, Republica Moldova și Ucraina.

Odată finalizată extinderea capacității, infrastructura bulgară de transport al gazelor va putea furniza cantități suplimentare de gaz natural din surse sigure, inclusiv din SUA, Azerbaidjan, Egipt și alte țări, conform declarației serviciului de presă al guvernului bulgar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Ministerul de Finanțe
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres

pixel