România importă masiv mașini second hand. 2021 a fost un an record
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Piaţa auto din Rusia s-a înjumătăţit în 2022
Piaţa auto din Rusia s-a înjumătăţit în 2022
Piaţa maşinilor second hand din import a crescut, anul trecut, în România, cu 3,73% faţă de 2020, până la 395.759 de unităţi înmatriculate, în condiţiile în care pe segmentul maşinilor noi s-a consemnat o scădere de 4,56%, de la an la an, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă online de anunţuri auto.

Conform sursei citate, în cazul autovehiculelor noi, în 2021, cea mai bună lună a fost august, cu peste 16.000 de unităţi lansate în circulaţie, în timp ce luna cea mai slabă a fost ianuarie, când abia s-a trecut de 6.000 de maşini.

De asemenea, o evoluţie interesantă s-a înregistrat în intervalul martie - august, când a existat o creştere de peste 10-15% a vânzărilor de maşini noi în România.

Ulterior, din septembrie şi până în noiembrie, piaţa a scăzut faţă de 2020, "mai ales din cauza crizei semiconductorilor, care a făcut ca unele modele auto să fie livrate cu întârzieri mai mari de 6 luni", notează Autovit.ro.

În cele din urmă, însă, anul 2021 s-a încheiat cu un total de 121.208 de maşini noi înscrise în circulaţie, nivel apropiat de cel consemnat în 2020, respectiv 127.000 de unităţi noi.

Câte rable au intrat în țară

Pe segmentul maşinilor second-hand din import, analiza de specialitate arată un salt de la 381.495 de unităţi, în 2020, la 395.759 de unităţi, în 2021.

"Variaţia între luna cu cele mai mari volume şi cea cu cele mai mici este mult mai redusă decât la maşini noi. Minimul a fost atins în decembrie, cu puţin peste 27.000 de maşini, iar maximul a fost în martie, când au fost înmatriculate în România peste 36.000 de maşini second-hand din import. Anul 2021 s-a încheiat cu aproximativ 400.000 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 3,74% faţă de 2020, când totalul a fost de 381.495 de maşini. Dar şi aici, cifrele din 2020 au însemnat o scădere de 14% faţă de 2019. Cu acest total de aproximativ 400.000 de unităţi, piaţa maşinilor SH creşte după 3 ani consecutivi de declin. Recordul pentru maşinile second-hand din import s-a înregistrat în 2017, când au fost înmatriculate în România 518.000 de unităţi", se menţionează în raport.

2021 a fost anul în care litrul de benzină a depășit 7 lei

În ceea ce priveşte piaţa reînmatriculărilor (tranzacţii cu maşini SH pe plan intern), anul 2021 a fost cel mai bun din istorie în ţara noastră, cu un total de 655.804 de unităţi, în creştere cu aproape 20% în comparaţie cu anul anterior.

"Luna martie, cu 63.998 de maşini reînmatriculate, a fost luna cu cele mai multe maşini înmatriculate din istoria României, această valoarea nefiind depăşită niciodată, nici de maşinile noi, nici de cele rulate din import. Chiar şi cea mai slabă lună din acest an a înregistrat cifre foarte mari: peste 50.000 de maşini, în luna noiembrie. Anul 2021 s-a încheiat cu un total record pentru maşinile second-hand de pe plan intern: peste 655.000 de maşini. Această creştere a fost generată, în special, de criza de pe piaţa de maşini noi. Cumpărătorii din ţară, care nu au acceptat termenele mari de livrare, au preferat să facă achiziţii masive de pe piaţa de maşini rulate. 2021 este al doilea an în care piaţa auto a reînmatriculărilor depăşeşte 600.000 de unităţi, primul fiind 2019. În total, volumul de maşini din 2021 este cât cel combinat din trei ani consecutivi: 2013, 2014 şi 2015", potrivit platformei online.

Mașinile preferate de români

În topul maşinilor noi, cea mai populară este Dacia, 27% dintre români preferând marca autohtonă, urmată de Hyundai şi de Toyota, fiecare cu aproape 8% din piaţă. Mai departe, Ford şi Volkswagen completează top 5, Renault a fost pe locul 7, în timp ce pe locul 8 în clasamentul celor mai populare mărci auto s-a aflat marca Suzuki.

Specialiştii estimează că piaţa maşinilor noi va creşte pe măsură ce se va rezolva criza semiconductorilor, însă "nu sunt şanse mari ca piaţa să revină la nivelul de 160.000 de maşini noi, care a fost atins în anul dinaintea pandemiei".

"2022 va fi un nou an record pentru maşinile electrice, iar asta se va întâmpla datorită primelor consistente din Programul Rabla Plus (de peste 9.000 de euro), dar şi datorită primului model electric autohton - Dacia Spring - la care livrările au început în octombrie, astfel că 2022 va fi primul an complet de vânzări. 2021 a fost anul în care mai mulţi producători auto de volum - Ford, Opel, Peugeot - au anunţat că în jurul anului 2030 vor vinde doar maşini full-electrice în Europa. La nivelul UE, anul 2022 va fi unul record pentru maşinile 100% electrice, cu un total de aproximativ 800.000. Şi va creşte numărul de maşini electrice şi pe piaţa second-hand", sunt de părere experţii.

Perspectiva pieței second hand în 2022

Pe de altă parte, piaţa de maşini second-hand nu ar avea motive să scadă în 2022, în condiţiile în care nu sunt preconizate creşteri de taxe pentru înmatriculare sau posesie în primele luni ale anului.

"Spre piaţa SH s-ar putea îndrepta şi o parte dintre cei care ar fi vrut să-şi ia maşini noi, dar au fost descurajaţi de timpii mari de aşteptare sau de preţurile prea mari. Va continua tendinţa declanşată de pandemie, astfel că o parte dintre oamenii care se tem să nu se infecteze cu COVID-19 atunci când folosesc transportul în comun, vor alege să-şi ia pentru prima oară maşină", consideră reprezentanţii Autovit.ro.

Autovit.ro este cea mai mare platformă online din România destinată vânzării şi cumpărării de maşini noi şi second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori lunar şi mai mult de 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei.

Valoarea maşinilor puse la vânzare pe platformă, în 2021, a fost de 3.5 miliarde euro, cu 40% mai mare decât în 2020. Totodată, numărul anunţurilor a crescut cu 13%, în perioada analizată, până la peste 233.496.

Platforma Autovit.ro aparţine Olx Group şi are o experienţă de 21 de ani pe piaţa din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel