România, lider mondial la dividende. Cât câştigă acţionarii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ciucu: Spaţiile scoase la licitaţie de Primăria Sectorului 6 nu vor mai fi subînchiriate la preţuri de 3, 4 ori mai mari
Ciucu: Spaţiile scoase la licitaţie de Primăria Sectorului 6 nu vor mai fi subînchiriate la preţuri de 3, 4 ori mai mari
Dividendele pe piața din România au avut anul trecut un randament mediu impresionant, de 7-8%, cu mult peste media europeană de 2-3%. Pornind de la cele mai recente raportări financiare ale companiilor incluse în indicele BET, o analiză Tradeville estimează că, și în anul 2018, dividendele își vor menține dinamica pozitivă. 

România este pe primul loc la nivel mondial în ceea ce privește randamentele dividendelor pe care le oferă investitorilor. Dividendele reprezintă instrumente utile pentru atragerea acestora, randamentul lor mediu fiind în general semnificativ mai mare față de randamentele depozitelor bancare sau titlurilor de stat, chiar dacă au un risc de piață mai mare.

Tradeville estimează că, în 2018, companiile cu capital privat vor păstra aceeaşi rată de distribuţie a profitului, iar pentru companiile unde Statul român are o participaţie majoritară a urmărit două scenarii: în cazul unei rate de distribuție de 50%, investitorii ar urma să câștige 7,67%, în timp ce o rată de distribuție de 90% ar atrage un randament de 8,83%. Politicile de dividende implementate de statul roman in companiile in care acesta detine pozitie de actionar, au condus la cresterea atractivitatii acestor companii;

De altfel, există o tendință de creștere a valorii dividendelor la nivel global, aceasta atingând nivelul record de 497,4 miliarde în al doilea trimestru din 2018, în creștere cu aproximativ 13% față de aceeași perioadă a anului precedent. Noi valori record ale dividendelor au fost înregistrare în 12 țări, inclusiv Franța, Japonia și Statele Unite. Tot în al doilea trimestru, rata de distribuție a dividendelor la nivel global a crescut cu 9,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

 In Trimestrul II din 2018, la nivelul Europei s-a înregistrat un nivel record al dividendelor de 176.5 mld. USD, în creştere cu aproximativ 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Franţa, Germania, Elveţia, Olanda, Belgia, Danemarca şi Irlanda au înregistrat un nivel record al dividendelor. Germania a înregistrat un nivel al dividendelor acordate in T2 2018 de 43.1 mld. USD, în creştere cu 26.5% faţă de T2 2017, în principal datorită aprecierii monedei unice europene. Printre companiile ce au inregistrat creşteri ale dividendelor remarcăm Volkswagen, E.ON, Daimler, BMW si SAP;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel