România negociază cu Kazahstanul un acord pe zece ani pentru furnizarea de uraniu

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Discuții / FOTO: Freepik
Discuții / FOTO: Freepik
Autoritățile din România și Kazahstan au inițiat discuții oficiale pentru semnarea unui contract de furnizare de uraniu pe o perioadă de zece ani, între compania kazahă KazAtomProm și Nuclearelectrica.

Informația a fost confirmată de Casian Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, care a condus delegația română în cadrul unei vizite oficiale la Astana, în perioada 28–29 aprilie 2025.

Consultări bilaterale la nivel înalt în domeniul energiei

Delegația Ministerului Energiei a participat la lucrările Grupului de lucru Kazahstan–România în domeniul energiei, având întâlniri cu oficiali kazahi de rang înalt, inclusiv cu ministrul Energiei, Erlan Akkenzhenov, vice-miniștrii Energiei și Afacerilor Externe, precum și cu conducerea KazAtomProm – compania de stat specializată în extracția și procesarea uraniului.

„Am purtat discuții constructive despre întărirea colaborării energetice, securitatea aprovizionării cu țiței, politici fiscale relevante pentru companiile cu capital kazah în România, dar și despre noi proiecte comerciale”, a declarat Casian Nițulescu. Discuțiile au inclus și lansarea oficială a consultărilor pentru contractul de livrare de uraniu, esențial pentru funcționarea pe termen lung a centralelor nucleare românești.

România vizează și transferul de tehnologie pentru beriliu

În cadrul vizitei, partea română și-a exprimat interesul și pentru transferul de tehnologie în domeniul procesării beriliului, un metal strategic utilizat în industriile aerospațială și nucleară. Ca răspuns, KazAtomProm a lansat o invitație oficială pentru o vizită tehnică la fabrica metalurgică de la Ulba, programată pentru luna iulie.

„Este un pas important pentru consolidarea cooperării bilaterale în sectorul energetic”, a subliniat oficialul român într-o postare pe rețelele sociale.

Delegatie română de rang înalt prezentă la Astana

Din delegația română au făcut parte Gelu Mărăcineanu, directorul general al Fabricii de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu Feldioara – parte a Nuclearelectrica, și ambasadoarea României în Kazahstan, doamna Mădălina Lupu. Prezența acestora subliniază angajamentul României pentru extinderea parteneriatului strategic cu Kazahstanul în domenii-cheie precum energia nucleară, securitatea energetică și dezvoltarea tehnologică.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel