România, repetentă la anticorupție, riscă să piardă miliarde de euro din PNRR. 31 decembrie 2025, termen critic

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Oriunde și la orice nivel
Oriunde și la orice nivel
Guvernul a fost avertizat de Ministerul Justiției că România riscă pierderea de fondurilor PNRR din cauza întârzierilor în Strategia Națională Anticorupție.

Termen critic în PNRR: 31 decembrie 2025

Ministerul Justiției a transmis joi, 14 august 2025, în ședința de Guvern, un memorandum prin care atrage atenția asupra întârzierilor majore în implementarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2021-2025, document strategic asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Conform angajamentelor față de Comisia Europeană, România trebuie să finalizeze cel puțin 70% dintre acțiunile prevăzute în SNA până la 31 decembrie 2025, pentru a atinge ținta 428 din PNRR.

Raportul ministerului arată că o parte semnificativă a măsurilor sunt implementate doar parțial, iar altele nici nu au fost demarate. Întârzierile, avertizează documentul, riscă să pună în pericol deblocarea tranșelor de plată din PNRR, ceea ce ar însemna pierderea unor fonduri importante pentru România.

Instituții-cheie, cu implementare blocată

Memorandumul identifică o listă extinsă de instituții care fie nu au transmis rapoartele anuale obligatorii, fie au abandonat activitățile asumate în planul național. Printre acestea se numără Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Ministerul Dezvoltării, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministerul Mediului, Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Interne.

Documentul menționează că nici Parlamentul României și Autoritatea Electorală Permanentă – deși nu sunt parte a executivului – nu și-au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, având întârzieri comparabile cu cele ale ministerelor.

Probleme grave în educație și sănătate

Ministerul Justiției subliniază în mod special situația problematică din domeniile educației și sănătății, unde grupurile de lucru sectoriale au încetat activitatea, iar lipsa comunicării și a datelor actualizate împiedică evaluarea progresului. În lipsa acestor informații, raportarea către Comisia Europeană devine incompletă, ceea ce poate afecta direct validarea reformelor și deblocarea fondurilor.

Raportare lunară și monitorizare strictă

Ca măsură urgentă, Ministerul Justiției solicită instituirea unui mecanism de raportare lunară către MJ și Cancelaria prim-ministrului, astfel încât progresul să fie monitorizat în timp real și să se poată interveni imediat acolo unde apar blocaje. De asemenea, se cere reluarea activității grupurilor de lucru în sectoarele critice și transmiterea rapoartelor anuale restante.

Miza: credibilitatea României și accesul la bani europeni

Oficialii din Justiție avertizează că nefinalizarea măsurilor asumate până la finalul anului viitor nu ar reprezenta doar un eșec administrativ, ci și un risc financiar major, cu pierderea unor sume considerabile din PNRR. Mai mult, o eventuală neîndeplinire a țintelor ar putea afecta credibilitatea României în fața Comisiei Europene, cu efecte asupra viitoarelor negocieri privind finanțările europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com

pixel