Săptămână complicată la Bursa de la București, cu suișuri și coborâșuri
Performanțele variate ale...
"În data de 21 august 2024 Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 101/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 845 din 23 august 2024, Partea I cu modificările și completările ulterioare, prin care a fost adaptat cadrul legal privind datoria publică în sensul includerii posibilității utilizării unor mecanisme de finanțare specifice puse la dispoziția Guvernului României de alte guverne și/sau alte entități guvernamentale ale altor țări, ca instrumente de natura datoriei publice guvernamentale.
Acest cadru legal permite accesarea de fonduri, în condiții avantajoase, inclusiv prin mecanismul Foreign Military Financing (Finanțare Militară Externă-FMF), oferit guvernelor din statele aliate de către Guvernul SUA, pentru finanțarea unor contracte de achiziții în scop militar încheiate cu departamente/agenții coordonate de către Ministerul Apărării din SUA.
Mecanismul de finanțare FMF oferit de către Guvernul SUA constituite o modalitate eficientă și avantajoasă de diversificare a surselor de finanțare ale statului român, din perspectiva maturității și a costurilor asociate acestei finanțări față de alte surse de finanțare utilizate de Guvernul României, concomitent cu dezvoltarea unor capabilități militare strategice.
Astfel, pentru a putea utiliza facilitatea de împrumuturi directe oferită de Guvernul SUA în cadrul acestui mecanism în anul 2024, semnarea acordului de finanțare între Guvernul SUA și Guvernul României trebuie să se realizeze până la data de 30 septembrie 2024.
Modalitatea de derulare a finanțărilor, inclusiv a modului de realizare a tragerilor, rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente acesteia, aranjamentele specifice de derulare a fluxurilor financiare, a conturilor necesar a fi deschise și a altor operațiuni solicitate de către guvernele care acordă împrumuturi și/sau garanții, sunt prevăzute în documentul juridic care guvernează împrumutul, care se încheie bilateral între cele două guverne și în actele normative de aprobare a acestora, și se aprobă prin hotărâre a guvernului, inițiată de Ministerul Finanțelor, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale împreună cu autoritățile administrației publice centrale în a căror arie de responsabilitate se încadrează contractele/acordurile de achiziții/proiectele de interes strategic național, inclusiv de apărare și securitate națională care fac obiectul finanțării", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
(...) "În contextul celor de mai sus partea română și-a exprimat intenția de accesare a mecanismului FMF, cu un împrumut în valoare de 920 milioane dolari SUA. Urmare discuțiilor purtate cu partenerii din SUA a rezultat că în scopul fructificării oportunității de a putea utiliza facilitatea de împrumuturi din FMF, semnarea acordului de împrumut ar trebui să se realizeze până la sfârșitul lunii septembrie 2024, având în vedere faptul că, perioada de accesare a FMF se încheie la data de 30.09.2024 (sfârșitul anului fiscal curent în SUA).
În acest sens, partea americană a transmis autorităților române proiectul documentului juridic ce urmează a fi încheiat pentru contractarea acestui împrumut. Proiectul documentului juridic este standard și se aplică în mod similar tuturor beneficiarilor de împrumuturi în cadrul FMF, textul acestuia este acceptabil părții române și nu a necesitat modificări substanţiale pe parcursul discuțiilor cu finanțatorul", explică Ministerul Finanţelor.
"În conformitate cu prevederile articolului 4 alin. (1), lit. i) din Ordonanța de Urgență nr. 64/2007 privind datoria publică, prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea acordului de împrumut privind FMF, în valoare de 920 milioane dolari SUA, ce urmează a fi semnat între Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanțelor și Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agenția de Cooperare în domeniul Securității Apărării.
Acordul de împrumut, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, va intra în vigoare la data semnării acestuia de ambele părţi, dată de la care clauzele Acordului de împrumut produc efecte şi sunt aplicabile în conformitate cu termenii acestuia.
Conform elementelor agreate cu finanțatorul, tragerile din împrumut vor fi efectuate de MApN, în limita sumei de 700 milioane dolari SUA și de MEAT, în numele și pentru ROMARM, în limita sumei de 220 milioane dolari SUA, prin contul deschis de către Guvernul Statelor Unite pentru România la Federal Reserve Bank of New York – FRBNY, aferent Programului de vânzări militare în străinătate (FMS-Foreign Military Sales).
În vederea implementării Acordului de împrumut, după semnarea acestuia Ministerul Finanțelor va încheia:
- un acord subsidiar cu MApN, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în executarea Acordului de împrumut, corespunzător părții din împrumut alocată acestuia;
și
- un acord de împrumut subsidiar cu MEAT și ROMARM prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în executarea Acordului de împrumut, inclusiv în ceea ce privește plata serviciului datoriei publice corespunzător părții din împrumut aferente ROMARM, în calitate de subîmprumutat.
Subîmprumutul acordat ROMARM, în limita sumei de 220 milioane dolari SUA, este garantat în favoarea statului cu garanţii constituite din bunuri mobile/imobile aflate în proprietatea beneficiarului, libere de sarcini, care să acopere cel puţin valoarea împrumutului şi a
dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente.
Evaluarea capacităţii de rambursare, a clasei de risc şi a structurii garanţiilor constituite de ROMARM în favoarea statului se realizează pe baza unei analize economico-financiare efectuate de către EXIM Banca Românească - S.A. Acordul de subîmprumut menționat mai sus se semnează numai după obținerea avizului Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări.
Plata serviciului datoriei publice, respectiv rambursarea capitalului, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferent împrumutului se asigura astfel:
(i) Pentru partea din împrumut aferentă MApN, conform art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
(ii) Pentru partea din împrumut aferentă ROMARM, din surse proprii ale companiei, aceasta fiind responsabilă în mod exclusiv pentru rambursarea capitalului, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente pe care le datorează, în mod individual. MEAT va monitoriza rambursarea obligațiilor financiare aferente subîmprumutului acordat ROMARM, astfel cum va fi prevăzut în Acordul de împrumut subsidiar, menționat mai sus.
În cazul în care ROMARM nu deţine resursele financiare necesare asigurării plăţii la scadenţă a ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri, Ministerul Finanţelor va efectua plata acestora din disponibilul existent în fondul de risc. În cazul în care Compania Națională ROMARM S.A. nu efectuează o plată conform prevederilor Acordului de împrumut subsidiar şi Ministerul Finantelor este obligat să efectueze această plată Compania Națională ROMARM S.A. se obligă să achite Ministerului Finantelor sumele plătite de către acesta, precum şi dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute de dispozițiile legale în vigoare privind colectarea creanțelor fiscale, aplicate asupra sumei datorate.În situaţia neachitării la scadenţă de către Compania Națională ROMARM S.A. a obligațiilor asumate în cadrul acordului de imprumut subsidiar, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor întocmeşte un înscris, prin care se individualizează creanţa datorată, înscris care se înaintează organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care, în funcție de condițiile concrete de implementare a contractelor de achiziție propuse de cãtre ROMARM a fi finanțate în cadrul acestui împrumut, fondurile necesare acesteia se situeazã sub nivel sumei de 220 mil. USD, valoarea subîmprumutului acordat ROMARM, se diminueazã în mod corespunzãtor. Obligațiile ce revin ROMARM privind plata serviciului datoriei publice, respectiv rambursarea capitalului, plata dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente, precum și privind constituirea garanțiilor instituite în favoarea statului se vor ajusta în mod corespunzãtor. Diferența din împrumut astfel disponibilã poate fi trasã și utilizata de cãtre MApN, partea din împrumut alocatã acestuia fiind majoratã în mod corespunzãtor.
Împrumutul contractat în cadrul FMF, astfel cum este prevăzut în textul Acordului de împrumut, va avea o perioadă de rambursare de 12 ani, cu o perioadă de grație de un an de la data efectuării primei trageri, la o dobândă avantajoasă.
Subîmprumutul va fi acordat ROMARM în aceleași condiții financiare aferente împrumutului FMF și nu se solicită comision la fondul de risc, conform prevederilor art. 6 alin. (7) din Ordonanța de urgență nr 64/2007 privind datoria publică cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că nu intră sub incidenţa legislaţiei privind ajutorul de stat.
ROMARM va pune la dispoziția Ministerului Finanțelor sumele necesare plăților aferente serviciului datoriei cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea datelor scadente conform Acordului de Împrumut, Ministerul Finanțelor urmând sa fie responsabil pentru efectuarea plăților către partea americană.
Cheltuielile aferente contractelor de achiziție ce vor fi propuse a fi finanțate în cadrul împrumutului se cuprind, în funcție de natura și destinația acestora, în bugetul Ministerului Apărării Naționale, în cadrul sumelor alocate din credite externe, respectiv în bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale ROMARM S.A., conform legislației în vigoare", explică Ministerul Finanţelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanțele variate ale...
Într-o notă adresată recent...
Această tendință reflectă...
La capătul unor dezbateri...
Un concept surprinzător și...
Înainte de a se lansa în forță...
Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...
"Make the impossible possible"...
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...
Este o manevră care face parte din planurile de...
Amazon continuă să-și...
Suedia este pregătită să...
Bitcoin, cea mai mare...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...