Statul intervine pe lanțul comercial al energiei: Adaosuri plafonate timp de un an
Adaosul comercial pentru...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță constituirea unui grup de lucru pentru CE Oltenia, în scopul identificării soluțiilor și colectării datelor cu ajutorul cărora va fi conceput planul de restructurare și calendarul de implementare a măsurilor necesare pentru modernizarea companiei. Prima ședință de lucru este programată săptămâna viitoare.
“Nu e nevoie doar de un pansament, e nevoie de reinventarea acestei companii de tradiție. Am văzut la fața locului condițiile de lucru, dar și potențialul CEO: profesioniști adevărați, oameni muncitori, cu dragoste de România. Politica nu are ce căuta în acest proiect. E nevoie de toată lumea pentru a reuși împreună”, a precizat ministrul Energiei. Toate ideile care pot ajuta acest proiect pot fi trimise la: [email protected]
Totodată, ministrul Sebastian Burduja anunță demararea unui set de soluții pentru deblocarea investițiilor în hidrocentrale, la care lucrează alături de un grup de experți juriști. Sunt vizate hidrocentrale aflate într-un stadiu avansat de finalizare (peste 90%) și pentru care se vor respecta toate standardele reale de mediu, fără a pune în pericol securitatea energetică a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Adaosul comercial pentru...
Guvernul României are pe agenda...
Ilie Bolojan anunță pași...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...