Curs BNR vineri, 30 ianuarie: euro urcă ușor, aurul scade puternic
Banca Națională a României a...
Pentru prima dată de la lansarea programului FIDELIS, a fost introdusă tranșa denominată în euro cu scadență de 10 ani, care s-a bucurat de un interes crescut din partea investitorilor, devenind cel mai vândut instrument al acestei ediții, cu subscrieri de peste 589 milioane lei, echivalentul a peste 38% din totalul atras în emisiunea din august.
”Rezultatele de până acum confirmă că titlurile de stat FIDELIS rămân un instrument de economisire sigur și atractiv pentru români. Peste 1,5 miliarde de lei au fost investiți în doar câteva zile, ceea ce arată nu doar încrederea în statul român, ci și interesul crescut pentru planificare financiară pe termen mediu și lung. Ne bucură să vedem că tranșa dedicată donatorilor de sânge atrage, în continuare, o participare semnificativă — o dovadă că solidaritatea și investiția pot merge mână în mână.” a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Amintim că, parteneriatul dintre Ministerul Finanțelor si „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM a continuat și în luna august. Astfel, în această lună, peste 3000 de donatori-investitori au subscris peste 101 milioane lei cu o dobândă de 8,20% și peste 5,7 milioane de euro cu o dobândă de 4,10%. Aceștia au beneficiat de o dobândă cu 1% mai mare decât cea oferită pentru emisiunile clasice cu scadența la 2 ani, transmite MF.
Cele mai accesate emisiuni ale acestei ediții au fost:
Emisiunea în lei, cu scadența la 4 ani și dobânda de 7,65%, a strâns un interes de peste 48 milioane lei, plasate prin 788 ordine. Tot în lei, emisiunea cu scadența la 6 ani și dobânda de 7,90%, a cumulat peste 92 milioane lei, plasate prin 1461 ordine.
În ceea ce privește emisiunea în euro, cu scadența de 2 ani și dobânda de 3,10%, investitorii au plasat peste 34 milioane euro, echivalentul a peste 170 milioane lei, plasate în 1491 ordine în timp ce emisiunea cu scadența de 5 ani și dobândă de 5.25%, a strand peste 37 milioane euro prin 1679 ordine.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Donatorii-investitori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Au beneficiat de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care au făcut dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Banca Națională a României a...
Legea care modifică regimul...
Un ordin recent al Agenția...
Datoria publică a României este...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
Autoritățile introduc noi...
Agenția Națională de...
Președintele Chinei, Xi...
Rata șomajului în formă...
Rusia a lansat în noaptea de...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...