Românii primesc automat despăgubiri! În ce situație se întâmplă asta

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
BNR: Leul s-a apreciat luni în raport cu euro
BNR: Leul s-a apreciat luni în raport cu euro
Ați rămas pe întuneric, s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică? Nu mai trebuie să solicitați despăgubiri, pentru că, începând cu 2019, ele vor fi plătite automat consumatorilor casnici care s-au confruntat cu astfel de situații concrete.

Un act normativ care datează din 2016, referitor la standardul de performantă pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, stabilește că, începând cu 1 ianuarie 2019, consumatorii casnici primesc automat despăgubiri în cazul unor pene de curent. “Compensațiile datorate de operatorul de distribuție pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind continuitatea serviciului de distribuție a energiei electrice se plătesc utilizatorilor racordați la rețeaua electrică de distribuție la nivelul de joasă tensiune în mod automat, fără a fi necesară o solicitare din partea acestora”, subliniază documentul.

Același document stabilește și valoarea maximă a despăgubirilor acordate, care este de “30 lei, pentru un loc de consum și/sau producere racordat la RED (rețeaua electrică de distribuție - n. red.) la nivelul de JT (joasă tensiune - n. red.)”.

O anumită durată de timp

Totuși, compensațiile nu se vor acorda în cazul tuturor penelor de curent. Concret, consumatorii vor primi aceste compensații doar în cazul în care întreruperea de curent a avut o anumită durată, ce are valori diferite în funcție de condițiile meteo, scrie Avocatnet. Astfel, despăgubirile se acordă în cazul în care o avarie nu este remediată:

  • pentru mediul urban, cu excepția municipiilor reședință de județ, în condiții normale de vreme, în maximum șase ore;

  • pentru municipiile reședință de județ, în condiții normale de vreme, în maximum patru ore;

  • pentru mediul rural, în condiții normale de vreme, în maximum 12 ore;

  • pentru mediul urban sau rural, în condiții meteorologice deosebite care generează avarii în elemente ale rețelei electrice de distribuție aflate în zona intravilană, în maximum 48 de ore;

  • pentru mediul urban sau rural, în condiții meteorologice deosebite care generează avarii în elemente ale rețelei electrice de distribuție aflate în zona extravilană, în maximum 72 de ore.

Citește și Decizie de ultimă oră! Ce se întâmplă cu taxa de 2% pentru companiile din energie

Spre exemplu, în cazul unei avarii ce a survenit în condiții normale de vreme, adică nu au fost furtuni sau precipitații abudente, un bucureștean primește compensația de 30 de lei pe factura de curent doar dacă întreruperea în alimentarea cu electricitate a fost mai mare de patru ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Parlamentari
Calendar / Foto: Freepik
Bani
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...


pixel