Rovana Plumb: Gândirea optimistă aduce bunăstare!

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Rovana Plumb
Rovana Plumb
România a atras, în perioada actuală de programare, fonduri europene în valoare de 11 miliarde de euro, adică 25,6% din totalul alocării de 43 de miliarde de euro, a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, într-o conferinţă de specialitate.

"Vreau să trec de la o abordare mai pesimistă la o gândire optimistă. Gândirea optimistă aduce bunăstare. Ministerul Fondurilor Europene funcţionează ca o bancă, pentru să susţine financiar programele pe care România le are la dispoziţie. Absorbţia fondurilor europene gestionate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Dezvoltării a început din anul 2017. Din ianuarie 2017, când am preluat guvernarea, am lucrat la sistemul informatic, care este unul dintre cele mai performante şi este lăudat de Comisia Europeană. De când a aderat la Uniunea Europeană, România a avut un beneficiu net de 32,1 miliarde de euro, pentru că este o ţară net beneficiară. Am contribuit la Uniunea Europeană cu 16,5 miliarde de euro şi am primit 48,7 miliarde de euro, deci un avem un beneficiu net de 32,1 miliarde de euro, care a însemnat dezvoltare şi bunăstare. În perioada actuală de programare, România beneficiază per total de 43 de miliarde de euro, din care au intrat în ţară 11 miliarde de euro, adică 25,6% din total alocare. Din aceşti 11 miliarde de euro care au intrat în România, 6,3 miliarde de euro reprezintă fonduri europene, structurale şi de investiţii, din care fonduri gestionate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Dezvoltării sunt trei miliarde de euro şi alte 3,3 miliarde de euro aduse prin programele pe care le gestionează Ministerul Agriculturii", a explicat Plumb.

Potrivit ministrului, pe fonduri europene structurale şi de investiţii, România se află la 20,3% faţă de o medie de 22% în UE.

"Faţă de Uniunea Europeană, suntem la un procent pe fonduri europene structurale şi de investiţii de 20,3% faţă de o medie de 22%, înaintea multor ţări a căror experienţă în implementarea politicilor este de peste 40 de ani. Sigur că, începând cu ianuarie 2007, la finalul acestui exerciţiu financiar, am învăţat o serie de lucruri. Anul trecut am ajuns la concluzia că avem nevoie de o simplificare a procedurilor până la nivelul cerinţelor regulamentelor europene care, şi din punct de vedere procedural, necesită verificare din partea instituţiilor de control de auditare, prin autoritatea de audit naţională şi europeană, care urmăreşte o anumită pistă de audit. Când vorbim despre cifre, vorbim de lucruri foarte abstracte, dar în spatele cărora regăsim dezvoltare, creştere economică, investiţii inclusiv în capitalul uman. Avem o alocare pentru fondurile gestionate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Dezvoltării prin programe pe care le cunoaşteţi - Capital uman, Competitivitate, Infrastructură mare, Capacitate administrativă, Asistenţă tehnică - de 28,3 miliarde de euro, din care 22,5 miliarde de euro bani europeni curaţi. Până în momentul de faţă, cu motoarele turate la maxim, am lansat linii de finanţare pentru politici publice în valoare de 25 de miliarde de euro, din care am contractat 15 miliarde de euro pe toate domeniile de activitate, pe toate sectoarele, astfel încât să avem posibilitatea certă ca, până în anul 2020, să absorbim cel puţin 90% din alocarea totală de 28 miliarde de euro", a spus Rovana Plumb.

Datele prezentate de oficialul MFE arată că, pe sectorul IMM, prin proiectele derulate cu fonduri europene au fost create, până în prezent, 20.000 de locuri de muncă, iar 12.000 de IMM-uri sunt sprijinite.

"Pentru tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri, pentru sectorul IMM care reprezintă coloana vertebrală a economiei noastre, am deschis linii de finanţare pentru a crea oportunităţi de dezvoltare, prin care s-au creat 20.000 de locuri de muncă şi 12.000 de IMM-uri sunt sprijinite. Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Capital Uman sunt programele care au contribuit la dezvoltarea acestui sector. Am lansat 53 de apeluri cu un buget de 5,3 miliarde de euro şi mai sunt deschise apeluri de 757 de milioane de euro. Pe segmentul IMM avem proiecte de 4,4 miliarde de euro. Am contractat 2,7 miliarde de euro pentru 3.182 de beneficiari şi s-au făcut plăţi de 480 de milioane de euro. Între rata de contractare, de 2,7 miliarde de euro, există o mică diferenţă şi vom analiza care este motivul pentru care există plăţi doar de 500 de milioane de euro", a subliniat ministrul.

Rovana Plumb a menţionat, totodată, că, pe zona de energie, există apeluri de 1,9 miliarde de euro şi proiecte depuse de 2,4 miliarde de euro, în timp ce valoarea contractelor semnate se ridică la 765 de milioane de euro.

"Pe infrastructură, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, alocarea României pentru actuala perioadă de programare pentru transport este de 5,8 miliarde de euro, din care avem contracte încheiate de 4 miliarde de euro. Săptămâna viitoare vom avea o nouă întâlnire cu toţi constructorii semnatari ai acestor contracte pentru a vedea dacă mai sunt probleme, pentru a putea veni în sprijinul lor. Din cele 4 miliarde de euro, care înseamnă şi proiecte noi şi fazate, s-a tras un miliard de euro. Vom vedea cum putem ajuta în continuare, pentru că s-a redus la jumătate timpul necesar întocmirii documentelor necesare. Au fost lansate în POIM şi POR, pe transport, apeluri cu un buget de 8,3 miliarde de euro, proiecte depuse de 11 miliarde de euro, iar contractele semnate cu beneficiarii sunt de 5 miliarde de euro. Pe Mediu avem patru programe care finanţează politicile publice pe mediu. Bugetul pentru apelurile lansate pe toate programele este de 4,3 miliarde de euro şi avem proiecte depuse de 3,6 miliarde de euro şi contracte de 2,5 miliarde de euro. În cazul turismului, programele operaţionale care finanţează proiectele sunt din POR, unde avem apeluri cu un buget de aproape 117 milioane de euro. Avem depuse proiecte de peste 200 de milioane de euro şi contracte semnate de aproape 90 de milioane de euro", a adăugat Rovana Plumb.

Gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014 - 2020, disponibilitatea băncilor de a cofinanţa proiecte pe fonduri europene şi proiecte de succes din bani europeni implementate de companiile din România sunt doar câteva dintre temele de discuţie abordate, joi, în cadrul celei de-a X-a ediţii a conferinţei "Fondurile Europene", organizată la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel