Rușii nu renunță la poziția de lider al exporturilor de grâu
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ucraina a reușit să exporte mai mult de un milion de tone de cereale / Foto: Arhivă
Ucraina a reușit să exporte mai mult de un milion de tone de cereale / Foto: Arhivă
Rusia intenţionează să-şi menţină poziţia de cel mai mare exportator global de grâu, a anunţat ministrului Agriculturii, Dmitry Patrushev, informează agenţia de presă rusă oficială TASS.

"Rusia va continua în viitor să-şi majoreze comerţul cu produse alimentare, atât cu Arabia Saudită cât şi cu alte pieţe prioritare, pentru a-şi păstra poziţia de cel mai mare exportator global de grâu", a declarat Dmitry Patrushev.

La începutul lunii aprilie, prima încărcătură de grâu rusesc a plecat spre Arabia Saudită, iar Patrushev a explicat că acest moment reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.

"Discuţiile de anul trecut, desfăşurate la nivelul şefilor agenţiilor de agricultură, au dus la progrese în această direcţie, permiţând extinderea potenţialei cooperări. Am reuşit să deschidem piaţa unuia din cei mai mari consumatori de grâu din Orientul Mijlociu pentru exportatorii interni", a afirmat ministrul rus al Agriculturii.

Departamentul Agriculturii din SUA a înrăutăţit estimările privind perspectivele privind exporturile de grâu rusesc în acest an agricol (perioada iulie 2019 - iunie 2020) la 33,5 milioane de tone, de la 35 milioane de tone. În schimb, Ministerului Agriculturii din Rusia previzionează exporturi de cereale de 45 milioane de tone, din care 36 milioane de tone de grâu.

Tăriceanu: Harababura guvernamentală continuă

Vineri, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că un cargo cu o încărcătură simbolică de 60.000 de tone de grâu rusesc navighează spre Arabia Saudită dintr-un port de la Marea Neagră, la şapte luni după ce au fost stabilite condiţiile care să permită acest comerţ.

Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselkhoznadzor) a confirmat, într-un comunicat, plecarea vasului.

SAGO, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului arab, a anunţat în august relaxarea criteriilor privind pagubele provocate de insecte pentru următoarele licitaţii de importuri de grâu. Anterior, grâul din regiunea Mării Negre nu îndeplinea criteriile din Arabia Saudită privind un nivel zero al pagubelor provocate de insecte.

De mai mult timp, Rusia încearcă să obţină acces la piaţa grâului din Arabia Saudită, ca parte a încercărilor Moscovei de a-şi majora cota de piaţă în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, în detrimentul UE şi SUA.

Dacă autorităţile de la Riad apreciază că grâul rusesc livrat este acceptabil, ar putea urma cantităţi mai mari.

Rugaţi de Reuters să comenteze informaţia, oficialii SAGO nu au răspuns.

"În aceste momente dificile, lanţul de furnizare de alimente trebuie să rămână rezilient şi deschis, dincolo de ideologiile politice", a declarat un trader din Orientul Mijlociu. Aceasta a explicat că grâul de la Marea Neagră, produs în Rusia, Ucraina sau România, este deseori mai ieftin pentru Arabia Saudită în ceea ce priveşte costul transportului, deoarece timpul petrecut pe mare este mai scurt. Totuşi, cantităţile furnizate ulterior vor depinde de controalele de calitate din Arabia Saudită.

"Cred că exportatorii de grâu rusesc sunt îngrijoraţi că cargourile ar putea fi respinse de Arabia Saudită dacă există divergenţe privind calitatea, aşa cum s-a întâmplat în trecut în Egipt", a declarat un trader german. Astfel de respingeri provoacă pierderi financiare vânzătorului, a adăugat acesta.

Specialiştii ruşi au efectuat verificări preliminare şi au constat că grâul îndeplineşte cerinţele autorităţilor de la Riad, a informat Rosselkhoznadzor.

Analiştii se aşteaptă ca cererea din Arabia Saudită să rămână solidă, pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Până acum, UE era furnizorul tradiţional de grâu al Arabiei Saudite.

Deşi intrarea grâului rusesc în Arabia Saudită se bucură de o atenţie majoră, traderii au apreciat recent că ar putea creşte şi cantităţile de grâu exportate de Ucraina, România sau Bulgaria. Însă, succesul grâului de la Marea Neagră pe piaţa saudită depinde de calitatea sa, apreciază traderii.

Până în 2015, Rusia intenţionează să investească zece miliarde de dolari în sectorul grânelor şi vrea să-şi extindă exporturile în ţări ca Algeria şi Arabia Saudită, care sunt cruciale pentru exporturile UE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cod galben de inundaţii, sâmbătă seara. Zonele vizate

A fost emis un cod galben de inundaţii.

Compania de audit a Trump Media, acuzată de fraudă

Firma de audit a Trump Media, compania care conduce...


pixel