Rușii de la Gazprom cer despăgubiri de la Bulgaria

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Gazprom / Foto: Arhivă
Gazprom / Foto: Arhivă
Grupul rus Gazprom a încercat să obţină despăgubiri din partea Bulgariei, după ce anul trecut autorităţile de la Sofia au refuzat cererea companiei ruseşti de a fi plătită în ruble pentru gazele livrate, a anunţat vineri ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, transmite Reuters.

La finele lunii aprilie 2022, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale spre Bulgaria, ţară care era dependentă aproape în întregime de livrările ruseşti, după ce ţara vecină şi alte state membre UE au refuzat să dea curs solicitărilor Rusiei, care a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea.

Contractul pe termen lung de aprovizionare cu gaze convenit de Bulgaria cu grupul rus Gazprom, contract care prevedea că plata se face în dolari, a expirat la finele anului 2022.

"Există o corespondenţă care continuă. Au fost făcute unele solicitări din partea rusească cu privire la o anumită sumă de bani, am răspuns....Nu vreau să fac alte comentarii pentru că există unele aspecte ce ţin de confidenţialitate", a declarat Rossen Hristov pentru postul public de televiziune BNT. "Ei vor ca noi să plătim pentru ceva ce ei cred că le datorăm", a mai spus Hristov, adăugând că au fost luate măsuri pentru a apăra interesele Bulgariei.

După ce Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată, şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă. 

Citește și:

Deficitul bugetar al Rusiei a ajuns la 25 miliarde $ după prăbușirea veniturilor din energie

Veniturile din petrol și gaze ale guvernului rus au scăzut în ianuarie, contribuind la cel mai mare deficit bugetar pentru prima lună a anului cel puțin din 1998 încoace. 

Veniturile fiscale din petrol și gaze au scăzut cu 46% în ianuarie față de anul trecut, în timp ce cheltuielile au crescut cu 59% din cauza războiului din Ucraina. Combinația acestor factori a dat Rusiei un deficit public de 1.760 de miliarde de ruble (25 de miliarde de dolari), a anunțat luni Ministerul de Finanțe. 

Scăderea veniturilor din petrol și gaze naturale vine ca urmare a sancțiunilor occidentale asupra exporturilor rusești, care includ acum o interdicție a Uniunii Europene asupra majorității importurilor maritime de țiței și combustibili rafinați, precum și plafonarea prețurilor în cadrul G-7. Din cauza acestor măsuri, țițeiul Urals - principalul amestec de export al Rusiei - se tranzacționează cu reduceri semnificative față de prețurile de referință. 

Președintele Vladimir Putin, a cărui agresiune militară împotriva Ucrainei a provocat sancțiunile internaționale, a cerut guvernului său să prezinte până la 1 martie un plan privind modul de evaluare a prețului petrolului rusesc pentru a compensa efectul negativ al sancțiunilor asupra veniturilor bugetare. În prezent, Ministerul de Finanțe impozitează producătorii de petrol pe baza unei evaluări lunare a prețului petrolului Ural de către Argus Media. Evaluarea include costurile de transport și de asigurare pentru încărcăturile expediate către nord-vestul Europei. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente pe masa unui om de afaceri / Foto: Freepik
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Horațiu Potra a fost adus înapoi în România

Mercenarul Horaţiu Potra, considerat unul dintre...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Drum în lucru / Foto: Freepik
Pompe de căldură / Foto: Freepik
Bani / Foto: Freepik

Cum împarte Guvernul cele 21,41 de miliarde de euro din PNRR

Guvernul a aprobat modificarea integrală a anexei...

Bagaj în aeroport pe o bandă rulantă / Foto: Freepik
Jensen Huang, fondator, președinte și CEO Nvidia
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale în 2025

2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu...

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României

ANAF îl cheamă în instanţă pe Klaus Iohannis

ANAF deschide acțiune în instanță la Tribunalul Sibiu.

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Service auto / Foto: Freepik
Pensionară / Foto: Freepik
ANAF

ANAF: 20 noiembrie, termen critic! Firmele trebuie să decidă

20 noiembrie este termenul-limită până la care...

Magistrat

Cum arată noua formă a Legii pensiilor speciale

Guvernul reia reforma pensiilor de serviciu din...

Manager lucrează la calculator / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / FOTO: Freepik
CEC Bank
Sediu Nvidia
Lukoil Sofia
Aurel Popescu
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Peter Thiel / Foto: Gage Skidmore / Flickr

pixel