S-a schimbat regimul fiscal al microîntreprinderilor

Autor: Elena Cristian
Data actualizării:
Data publicării:
Grafic / FOTO: Freepik
Grafic / FOTO: Freepik
Modificări care se regăsesc în celebra ordonanță-trenuleț.

OUG nr. 156/2024 a schimbat o serie întreagă de norme, de la înjumătățirea plafonului de venituri anuale necesar pentru încadrarea ca microîntreprindere, până la eliminarea condiției privind ponderea veniturilor din activități de consultanță și management.

Plafon redus la 250.000 de euro

Dacă până acum o companie putea beneficia de regimul de impozitare al microîntreprinderilor dacă veniturile anuale nu depășeau 500.000 de euro, acum plafonul este de 250.000 de euro, calculat la cursul BNR din 31 decembrie 2024.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2026, plafonul se va reduce și mai mult, ajungând la 100.000 de euro, ceea ce va limita numărul firmelor care pot beneficia de acest regim fiscal preferențial.

Veniturile din consultanță și management

O firmă care obține peste 20% din veniturile sale din activități de consultanță și management poate beneficia acum de regimul fiscal al microîntreprinderilor, OUG 156/2024 eliminând restricția care a funcționat până acum în acest sens. 

Ce se întâmplă dacă plafonul este depășit?

În cazul depășirii pragului de 250.000 de euro într-un an fiscal, respectiva microîntreprindere va pierde automat dreptul de a aplica regimul fiscal favorabil și va trece la impozitarea pe profit începând cu trimestrul în care plafonul a fost depășit. 

Obligația de depunere a situațiilor financiare

Alt aspect important introdus de noua ordonanță vizează termenul de depunere a situațiilor financiare anuale. Începând cu 2025, firmele trebuie să depună aceste documente până la 31 mai a anului următor exercițiului financiar, și nu în termen de 150 de zile, cum era până acum. Neîndeplinirea acestei obligații poate duce la pierderea statutului de microîntreprindere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel