Salariaţii ELCEN protestează faţă de prevederile ordonanţei trenuleţ

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Muncitor al ELCEN
Muncitor al ELCEN
Circa 1.000 de angajaţi ai ELCEN ies în stradă.

Aproximativ 1.000 de angajați ai Electrocentrale București (ELCEN) vor organiza luni, de la ora 15:30, un protest în fața sediului central al companiei, în semn de nemulțumire față de ordonanța „trenuleț”, care încalcă prevederile contractului colectiv de muncă, provocând fiecărui salariat un prejudiciu estimat, în medie, la 1.500 de lei, a declarat Cristian Popescu, președintele Sindicatului Liber Independent din Sucursala Electrocentrale București (SLI-SEB), pentru Agerpres.

 

„Aproximativ 1.000 de persoane vor participa la protest. Ordonanța afectează drepturi negociate și asumate prin contractul colectiv de muncă, cum ar fi majorările salariale corelate cu inflația, care nu vor mai fi respectate. Fiecare angajat va pierde, în medie, 1.500 de lei. Astăzi (luni, n.r.) vom avea o discuție cu ministrul Energiei, la ora 14:30, însă este posibil ca protestele să continue, inclusiv cu riscul ca angajații să refuze să mai intre la lucru dacă pierderile vor fi confirmate.

Pe 22 ianuarie ar urma să primim avansul salarial, dar dacă Guvernul continuă să impună aceste măsuri, noi nu vom mai munci. Să vină ei să asigure funcționarea. În aceste condiții, există riscul ca sistemul de încălzire al Bucureștiului să fie afectat. Nu este vorba despre creșteri salariale viitoare, ci despre drepturi deja negociate și asumate”, a subliniat liderul sindical.

 

ELCEN, principalul producător de energie termică din România, asigură 40% din producția națională de energie termică și peste 90% din necesarul Bucureștiului. Compania operează patru centrale termoelectrice (CET), cu o putere electrică instalată de 600 MW și o capacitate termică de 4.204 MW. De asemenea, ELCEN furnizează aproximativ 4% din energia electrică livrată în rețelele naționale.

Ca parte a Sistemului Energetic Național și a SACET București, ELCEN are o importanță strategică și își propune să furnizeze energie electrică și termică de înaltă calitate, la prețuri competitive, contribuind la dezvoltarea economică, socială și ecologică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Parlamentari
Calendar / Foto: Freepik
Bani
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...


pixel