Salarii majorate cu 75%. Măsură ce se aplică până în 2021

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Polițiștii capătă noi atribuții
Polițiștii capătă noi atribuții
Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ ce prevede ca polițiștii care fac ore suplimentare în perioada 2019-2021 să beneficieze de o majorare cu 75% a salariului cuvenit. Măsura se aplică nu în cazul în care munca prestată în plus nu este compensată cu timp liber.

Majorarea este cuprinsă în faimoasa Ordonanță 114, proiectul legislativ lansat de MAI având menirea de a stabili situațiile în care angajații instituției se pot bucura de această prevedere. Documentul precizează, totodată, că „prin personal cu statut special se înțelege cadrele militare în activitate, polițiștii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate din unităţile MAI”.

Concret, proiectul enumeră activitățile pentru care se poate presta muncă suplimentară cu acordarea preconizatei majorări salariale, fiind vorba de cele cu un grad ridicat de risc asupra integrității fizice, sănătății sau vieții personalului implicat, de acțiuni cu un grad ridicat de complexitate și dificultate sau care presupun intervenția specializată în funcție de nivelul de urgență al situației sau care apar în cazul unor situații de catastrofe sau calamități.

Fără sporuri și compensații

Aceste activități sunt cele “desfășurate în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, pentru îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu specifice unității potrivit competențelor legal stabilite”, după cum se specifică în inițiativa legislativă.

Proiectul subliniază, de asemenea, că munca peste program se face numai pentru că șeful ierarhic a dispus asta, în scris, fără să se depășească 180 de ore anual. În mod excepțional, numărul acestora poate fi majorat la 360 de ore anual.

Citește și România, printre codașii Europei la numărul de polițiști

Totuși, pentru a beneficia de această mărire, polițiștii nu mai pot avea alte majorări, sporuri, compensații, etc. Oricum, măsura devină valabilă doar în cazul în care nu s-au putut oferi, în următoarele 60 de zile de la prestarea acelor ore suplimentare, ore libere plătite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel