Salarii majorate pentru o categorie de angajați

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Salarii mai MARI cu 75%. Ce CONDIȚII trebuie îndeplinite
Salarii mai MARI cu 75%. Ce CONDIȚII trebuie îndeplinite
O nouă propunere legislativă dorește majorarea salariilor unei anumite categorii de angajați.

La Senat a fost depusă o modificare a completarea Legii-Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

”Pentru a avea motivare în sistemul sportiv și nu numai, incluzând aici și componenta de tineret din România trebuie să avem și o salarizare corespunzătoare muncii acestora”, se spune în expunerea de motive a propunerii.

„În calitatea mea de ministru al Ministerului Tineretului și Sportului mi-aș fi dorit foarte mult să pot îmbunătăți situația salarizării personalului plătit din Ministerul Tineretului, unitățile subordonate și federațiile sportive naționale, însă din cauza faptului că nu am apucat să duc la îndeplinire acest lucru, am ales ca din postura de senator să propun modificarea și completarea Legii Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru a fi supusă dezbaterii și votului Parlamentului”, a explicat senatorul PSD, Bogdan Matei, inițiatorul modificării.

Impozitarea pensiilor 2020. Care sunt cotele de contribuții sociale

Semnatarii propunerii spun că în ciuda faptului că au fost făcute mai multe majorări salariale dealungul timpului în instituțiile statului, angajații din Ministerul Tineretului și Sportului cât și cei din instituțiile subordonate, nu au beneficiat de ele.

Argumente invocate:

  • activitatea se desfășoară în condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase și este supusă unei uzuri fizice și suprasolicitări neuropsihice cu consecință directă asupra vieții și sănătății (avem în vedere buletinele de expertiză a locurilor de muncă eliberate de Direcțiile de sănătate publică judejene și a Municipiului București);

  • activitatea în Sport și Tineret este una atipică, muncă nu poate fi normată tocmai din cauza specificului activității, unele competiții sportive și activitățile de tineret știm când încep, însă nu și când se termină, programul în unitățile din subordinea MTS, în aparatul central al ministerului și în federațiile sportive, este de regulă, între orele 8-16, însă este de notorietate că activitatea se desfășoară în medie mai mult de 8 ore pe zi și chiar în zilele de sărbători legale și de repaus săptămânal;

  • salariații care participa la competiții sau activitafti de tineret nu au sărbători legale și nici religioase și, din cauza lipsei de personal, nu se acordă zile libere, muncă prestată cu ocazia deplasărilor, competifiilor, cantonamentelor sau antrenamentelor pentru sportivi nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător.

  • din lipsa de personal (deficit de peste 35%) tot mai mulți salariați preiau sarcini suplimentare;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia

pixel