Salariul minim diferențiat. Ce riscă cei care nu îl acordă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Cei care nu acordă aceste salarii majorate riscă penalizări
Cei care nu acordă aceste salarii majorate riscă penalizări
Începând de luna viitoare angajații dintr-un nou domeniu de activitate vor beneficia de salariul minim diferențiat are va fi de 3.000 de lei pe lună.

Din iunie, salariul minim brut din sectorul agricol și din industria alimentară trebuie să fie de 3.000 lei/lună, iar angajatorii sunt obligați să facă această ajustare, potrivit unei legi oficializate recent. În caz contrar, riscă să fie amendați și poate, cel mai important, să rămână fără facilitățile fiscale pe care le pot accesa datorită aceluiași cadrul legislativ.

Este vorba despre lucrătorii din agricultură și din industria alimentară, care conform Legii 135/2022, începând cu 1 iunie a.c., și până în decembrie 2028, vor beneficia de salariu minim de 3.000 de lei, la care se vor putea adăuga și indemnizațiile, sporurile cât și alte adaosuri.

Legea mai sus menționată a introdus și facilități fiscale companiilor din aceste domenii pe zona salarizării. Adică, pentru partea de venit brut lunar de la 3.000 lei până la 30.000 lei, angajatorul va reține și vira doar o contribuție redusă la pensii (de 21,25% în loc de 25%), fără impozitul pe venit și contribuția la sănătate, și va achita o contribuție asiguratorie pentru muncă (CAM) de doar 0,27 în 2022, în loc de 2,25.

Pentru salariile brute ce depășesc 30.000 lei, angajatorul va reține și vira toate taxele obligatorii, inclusiv CAM integrală.

Ce se va întâmpla cu producţia agricolă a României. Hossu: Vor avea oferte mult mai bănoase de vânzare către exterior

Aceste două beneficii sunt legate una de cealaltă, notează Avocatnet. Mai exact, dacă nu majorează salariul minim la 3.000 lei, angajatorul nu va putea să acorde facilitățile fiscale. Însă, dacă firma nu îndeplinește condițiile pentru facilitățile fiscale, tot va trebui să majoreze salariul celor care îl primesc la nivel minim.

Această incompatibilitate este prevăzută de Legea 135/2022: "Nerespectarea prevederilor (...) de către societăți constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. a) din Legea 53/2003 (Codul muncii, n.red.) și atrage anularea acordării facilităților fiscale".

Amenda pentru nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară este cuprinsă între 300 și 2.000 lei.

Astfel, dacă o companie va aplica de luna viitoare facilitățile fiscale conferite de noua lege, fără a majora salariile muncitorilor, va primi amenda, li se va retrage dreptul de a aplica facilitățile și va fi obligată să achite ceea ce nu a reținut și virat către stat. deși trebuia să o facă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Stația de metrou Jiului
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
ANAF
ANAF / Foto: DCBusiness
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Barajul Porțile de Fier
TVA / Foto: DCBusiness
Tren vechi / Foto: Freepik
PPC
O femeie își alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Ilie Bolojan
Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Hacker / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group

pixel