Salvați șantierul naval Mangalia! ”Riscul de faliment e major!” Se cere intervenţia preşedintelui Iohannis

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Șantierul Naval Damen Mangalia
Șantierul Naval Damen Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să intervină urgent pentru a soluţiona situaţia dramatică a Şantierului naval din Mangalia, care se confruntă cu dificultăţi financiare majore şi cu o scădere drastică a volumului de lucru.

”În numele lucrătorilor de la șantierul naval din Mangalia (DSMa), la care statul român este acționar majoritar, și al cetățenilor afectați de criza gravă cu care ne confruntăm, vă solicităm intervenția urgentă pentru a soluționa situația dramatică a acestui obiectiv de importanță națională. Șantierul naval din Mangalia se confruntă cu dificultăți financiare majore și cu o scădere drastică a volumului de lucru. Un număr semnificativ de salariați se află în șomaj tehnic de peste 4 luni, afectând profund nu doar activitatea economică, ci și viața angajaților și familiilor acestora. Redresarea acestui șantier depinde de semnarea unor contracte majore pentru construcția de nave și structuri offshore, însă situația actuală, în care șantierul este în insolvență, reduce drastic șansele de succes”, se arată în scrisoarea trimisă președintelui Iohannis. 

După promisiuni, lucrurile s-au agravat

Sindicaliștii subliniază că apelurile repetate către autorități, inclusiv către premierul Marcel Ciolacu, au rămas fără răspunsuri concrete. Mai mult, în timpul vizitei efectuate pe șantier, ministrul Economiei, Radu Oprea, le-a transmis personal salariaților că activitatea va continua și că va fi bine, dar realitatea s-a dovedit diferită. Imediat după aceste promisiuni, situația s-a agravat, angajații au fost trimiși în șomaj tehnic, iar societatea a intrat în insolvență. 

”Deși ni s-a comunicat că se fac demersuri pentru atragerea unor potențiali investitori pentru redresarea acestui șantier, până acum aceste intenții nu s-au materializat, ceea ce duce la declinul șantierului și afectează profund mii de familii.

Șantierul se îndreaptă spre colaps

Statul, în calitate de acționar majoritar, are responsabilitatea de a interveni pentru a salva acest șantier. Cu datorii imense, în special către compania-mamă Damen, și fără resurse financiare, șantierul se îndreaptă rapid spre colaps. Riscul de faliment este major și nu ne dorim dizolvarea acestei societăți, deoarece ar însemna migrarea forței de muncă în străinătate și depopularea acestui oraș de la malul mării. La acest moment, societatea este în incapacitate de plată și se fac demersuri pentru accesarea Fondului de garantare a creanțelor salariale, însă acestea sunt doar soluții temporare și nu rezolvă problema stringentă a acestui șantier”, se precizează în mesajul sindicaliștilor.

Centru esențial pentru mentenanță

Ei amintesc că șantierul naval din Mangalia reprezintă un obiectiv strategic de interes național, în contextul conflictului armat dintre Ucraina și Rusia, care afectează securitatea regională. ”Acest șantier ar putea deveni un centru esențial pentru mentenanța, modernizarea și repararea navelor militare ale Forțelor Navale Române și ale NATO, contribuind semnificativ la apărarea națională”, sunt de părere semnatarii scrisorii adresate președintelui Iohannis.

Oferiți o șansă!

Potrivit acestora, ”intervenția dumneavoastră este vitală pentru a preveni prăbușirea șantierului și pierderea a mii de locuri de muncă. Vă rugăm să acționați cu prioritate, astfel încât viitorul acestui obiectiv național să fie asigurat. 

Salvați șantierul, salvați Mangalia! Vă rugăm să ne oferiți șansa de a munci aici, acasă, în România, și de a nu fi nevoiți să plecăm în pribegie pentru a lucra în alte țări”, concluzionează sindicaliștii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel