SANITAS reclamă disparitățile din domeniul sanitar

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Membrii SANITAS sunt nemulțumiți
Membrii SANITAS sunt nemulțumiți
Sporul pentru condiţii de muncă acordat personalului din domeniile sanitar şi de asistenţă socială altul decât medici şi asistenţi medicali va fi calculat în acest an raportat la salariul de bază din 2018, în timp ce pentru medici şi asistenţi medicali acest spor va fi calculat raportat la salariul de bază din 2021, astfel că Guvernul trebuie să rezolve acest dezechilibru, potrivit unui comunicat remis joi de Federaţia SANITAS.

Categoriile profesionale pentru care sporul pentru condiţii de muncă va fi calculat în acest an prin raportare la salariul de bază din 2018 sunt: farmacişti, biologi, fiziokinetoterapeuţi, psihologi, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare, liftieri, asistenţi sociali, personal TESA şi altele, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.

"Odată cu apariţia OUG nr. 226/2020 sporul pentru condiţii de muncă va fi stabilit, în continuare, în mod discriminator şi nelegal, în opinia noastră şi în anul 2021, pentru medici şi asistenţi medicali prin raportare la salariul de bază aflat în plată iar pentru restul personalului (farmacişti, biologi, fiziokinetoterapeuţi, psihologi, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare, liftieri, asistenţi sociali, personal TESA etc.) se va stabili prin raportare la salariul de bază din 2018", se precizează în comunicat.

Federaţia Sanitas subliniază că una dintre revendicările susţinute de sindicat la declanşarea calendarului de acţiuni sindicale anunţat recent este stabilirea sporului de condiţii de muncă prin raportare la salariul de bază aflat în plată.

Protest SANITAS. Moment de reculegere pentru victimele incediului de la Piatra Neamț

Nivelul fără precedent de implicare a tuturor salariaţilor din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială în combaterea pandemiei îi expune la riscuri uriaşe şi condiţii de muncă deosebit de grele, altele decât până la apariţia virusului SARS-COV-2, argumentează organizaţia sindicală.

"În aceste condiţii, Federaţia SANITAS din România solicită Guvernului nou instalat ca la elaborarea Bugetului de stat să aibă în vedere repararea acestei inechităţi pentru a putea restabili echilibrul în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială", se precizează în comunicat.

Sindicatul consideră că prin adoptarea OUG nr. 226/2020, Guvernul a perpetuat discriminarea între salariaţi.

De asemenea, în discuţiile din perioada iulie - decembrie 2020 dintre reprezentanţii Guvernului României şi cei ai Federaţiei SANITAS, echipa guvernamentală condusă de premierul de atunci a garantat calcularea sporului pentru condiţii de muncă prin raportare la salariul de bază aflat în plată, începând cu 1 ianuarie 2021, conform comunicatului Federaţiei SANITAS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
Schimb valutar. Freepik.com
Foto: Facebook Patronatul Societatilor din Constructii
Fermieri / Foto: Freepik
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Bani / FOTO: Freepik
Ilie Bolojan
Factura. Freepik.com
Facturi. Sursa: Freepik.com
Firma saraca - patron bogat. Sursa: Freepik.com
Congresul CECCAR
Curier. Foto: pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
WhatApp / Foto: Freepik

Sprijin pentru sezonul rece 2025-2026. Decizia Guvernului

Guvernul a aprobat cadrul legal care permite...

Salariu / Foto: pexels.com
Sobă pe lemne / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Freepik
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Alexandru Nazare
BYD / sursa foto: Flicker.com / Dave Pinter
Lucrător în industrie / FOTO: Freepik
Bani

pixel