Schimbare la Legea pensiilor. Pensionare la 40 sau 45 de ani pentru unii angajați

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Noua modificare aduce reparație pentru acești angajați
Noua modificare aduce reparație pentru acești angajați
Pe masa de lucru a Senatorilor se află o propunere legislativă care va permite unor angajați să iasă la pensie la 40 de ani, femeile și la 45 de ani, bărbații.

Inițiativa legislativă, dacă va fi aprobată și publicată în Monitorul Oficial va aduce o reparație pentru o categorie de angajați care a fost neglijată până acum.

În expunerea de motive se spune că se are în vedere statisticile care relevă faptul că după vârsta de 40 de ani condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor de balet, este deteriorată fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin 8 luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a leziunilor la ligamente şi fracturilor, se consideră că pensionarea dansatorilor şi soliştilor de balet trebuie făcută în aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute pentru balerini şi acrobaţi, în legislaţia actuală.

În acest moment, unele ansambluri angajează „dansatori”, iar în altele sunt încadraţi drept „balerini”. Astfel, pentru persoane care au acelaşi tip de activitate, condiţiile de pensionare sunt diferite, există, aşadar, o mare inechitatea în sistem.

Corpurile de balet din ansamblurile folclorice profesioniste susţin această modificare legislativă şi reclamă o gravă discriminare pentru angajaţii  dansatori şi solişti balet. Trebuie menţionat faptul că performanţele tehnice ale membrilor scad odată ce ei înaintează în vârstă.

Mulţi nu mai pot urca pe scenă, iar tinerii absolvenţi de şcoli de artă nu pot ocupa aceste posturi în ansamblurile respective.

Cele mai multe ansambluri profesioniste din ţară au angajaţi balerini, în organigramă, nu dansatori populari. Doar două ansambluri, respectiv „Baladele Deltei” din Tulcea şi „Cindrelul Junii Sibiului” au  angajaţi dansatori.

Propunerea de modificare prevede că:

”La art.56, alin. (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute ia alin. (1) lit. b), cu excepţia balerinilor, dansatorilor, soliştilor balet şi acrobaţilor, pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi;”

Totodată în aceeași Lege se propune ca:

”2. La ANEXA Nr. 4: LISTA cuprinzând profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale, după punctul nr.2 se introduce un nou punct, punctul 2.1, cu următorul cuprins:
2.1. Solist balet”

Citește și: Schimbări în Legea pensiilor. Când apare noua formulă de calcul

Până la finalul anului, Guvernul trebuie să vină cu o nouă formulă pentru recalcularea a nu mai puțin de 5 milioane de pensii.

Până la finalul acestui an ar trebui să vină Guvernul cu o nouă formulă de recalculare a pensiilor, jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, în funcție de care vor fi recalculate 5 milioane de pensii. 

„Lucrez și cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială în contractul de asistență. Ţinem la legea 127, ne dorim îmbunătățirea legii. Cred că în două-trei saptămâni voi fi în posibilitatea să am baza de material astfel încât să invit partenerii sociali să-mi fie parteneri în scrierea acestor reforme atât de importante pentru cetățenii români”, a declarat recent ministrul Muncii la postul de televiziune România TV.

Dacă găsim o fomulă bună

Referitor la formulă de calcul a pensiilor, Marius Budăi a menționat că ”suntem deschiși la îmbunătățire. Dacă găsim o formulă mai bună, o vom aplică”. 

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a explicat, la rândul său, inechităţile din sistemul de pensii, pe care România s-a angajat prin PNRR să le elimine, vin din faptul că în ambele legi anterioare modul de calcul a fost mult complicat inutil, iar acesta ar trebui, din punctul său de vedere, simplificat prin eliminarea stagiilor de cotizare, rămânând doar să se înmulţească valoarea punctului de pensie cu numărul anilor de contibuţie. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA
Birou. Foto: Freepik.com
Contabili
Factura. Foto: Pexels.com
Muncitori / FOTO: Freepik
Nord Stream 2
Uzina Volkswagen din Wolfsburg, Germania
Criptomonezi / Foto: Freepik
Google
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Bursa de Valori București / Foto: BVB.ro
Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
La bursă / FOTO: Freepik
e-Factura / Foto: Freepik
Lei / sursa foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Dragoș Pâslaru
Hacker. Freepik.com
freepik.com
freepik.com

Cum vrea Berlinul să fure turiştii din Paris, Roma şi Madrid

Pe măsură ce tot mai multe orașe din sudul Europei se...

ANAF / Foto: DCBusiness
Cadastru / Foto: Freepik
Metrorex va elibera carduri contactless
Iliea Bolojan
Magistrati / Foto: Freepik
Alexandru Nazare

pixel