Proiectul Ro-HydroHub. Câciu: ”Este un model care trebuie perpetuat”
La Palatul Victoria, a fost...
Este necesară introducerea la nivelul legislaţiei primare a unor modificări care țin de evoluția si recalibrarea Programului în raport cu Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019, denumit RABLA CLASIC, respectiv Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019, își motivează mai marii Guvernului inițiativa de modificare a Programului Rabla.
"Contextul favorabil dinamizării programului este evidenţiat şi de datele furnizate de Asociatia Constructorilor de Automobile din România, din care rezultă că înmatricularea de autoturisme noi în România, în august 2018, a crescut cu +137,86% față de august 2017, atingând un volum de 28.546 unități. Pe primele opt luni din 2018, volumul autoturismelor noi înmatriculate a atins 103.824 unități, în creștere cu 51,91% față de perioada similară din 2017. În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în august 2018 cifra de 38.173 unități, o scădere de -11,94% față de august 2017, volumul acestora fiind pe primele opt luni din 2018 la un nivel de 312.368 unități, ceea ce reprezintă o scădere cu -7,53% față de perioada similară din 2017”, se precizează în proiectul de Ordonanță de Urgență.
Mașinile nu pot avea orice preț
Propunerile de modificare a normei primare au în vedere necesitatea de a introduce la nivel de principiu premisele corelării avansului minim cu cuantumul beneficiilor oferite în cadrul celor două programe, respectiv RABLA CLASIC și RABLA PLUS, precum și cu preturile de vânzare ale autovehiculelor existente pe piață.
Propunerile de modificare a OUG nr.66/2214 vizează următoarele obiective :
1. Posibilitatea achiziționării de către beneficiarul programului a unui autovehicul nou, pe lângă cel clasic cu sistem de propulsie termic (cu motor de ardere internă) și a următoarelor tipuri de autovehicule, după cum urmează:
- autovehicul hibrid, cu cel puțin două convertoare de energie diferite și două sisteme de stocare de energie montate pe vehicul pentru a-i asigura propulsia, având un preț de achiziție de maxim 100.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 25% din prețul de achiziție al autoturismului;
- autovehicul electric hibrid, autovehicul hibrid care, pentru a-și asigura propulsia mecanică, preia energie din două surse de energie stocată, montate pe vehicul: un combustibil consumabil, respectiv un dispozitiv de stocare a energiei electrice (de exemplu: baterie, condensator, volant/generator etc.) care are o sursă de alimentare externă – Plug-in și care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km, în regim de funcţionare mixt. În cazul în care în COC (certificatul de conformitate) autovehiculului) este înscrisă cantitatea de emisii de CO2 conform standardului WLTP (World Harmonised Light Vehicles Test Procedure, stabilită în Regulamentul (UE) 2017/1.151 al Comisiei), cantitatea de emisii generată de autovehiculul nou trebuie să fie de maximum 70 g CO2/km NEDC (New European Drive Cycle, utilizat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei), în regim de funcţionare mixt, având un preț de achiziție de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din prețul de achiziție al autoturismului;
- autovehicul pur electric – orice autoturism, autoutilitară ușoară, autospecială/autospecializată ușoară sau cvadriciclu, propulsat/propulsată de un motor electric cu energie furnizată de baterii reîncărcabile, alimentate de o sursă externă de energie electrică, clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero NEDC, având un preț de achiziție de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din prețul de achiziție al autoturismului;
2. Reglementarea posibilității ca beneficiarul Programului să poată achiziționa un autoturism – bun nou, chiar dacă acesta a mai deținut anterior în proprietate un astfel de autoturism, sens în care se propune modificarea dispoziţiilor privind obligativitatea prezentării declaraţiei pe propria răspundere dată de către beneficiar, care atesta faptul că nu a mai deţinut niciodată în proprietate un alt autoturism nou.
3. Acceptarea ecobonusurilor şi ecotichetelor acordate în cadrul Programelor RABLA CLASIC și RABLA PLUS pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu prevăzut în legislația aferentă Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, aprobat prin OUG nr.66/2014.
Fundamentarea propunerii privind stabilirea preţului autoturismelor de tip hibrid, electric hibrid şi pur electric s-a realizat prin coroborarea elementelor de preţ regăsite în ofertele publice ale dealeri-lor auto cu prevederile art.5 alin.(9^2) din Ordonanța Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează în sensul că „autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, pot achiziţiona, în condiţiile legii, autoturisme al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro inclusiv TVA, cu condiţia ca achiziţia acestora să fie realizată în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanţat din Fondul pentru mediu, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.”
"Se propune adoptarea măsurilor prezentate pe calea unei ordonanţe de urgenţă având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru extinderea ariei de aplicabilitate a Programului de stimulare a achiziţiei de autoturisme noi, în caz contrar existând riscul necorelării cu perioada de implementare a Programelor RABLA CLASIC și RABLA PLUS, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o scăderea gradului de interes", spun reprezentanții Ministerului Mediului.
28.366 de mașini casate
Prin aceste propuneri se dorește modificarea și completarea OUG nr.66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic care fac obiectul programului RABLA PLUS, astfel încât beneficiarii acestuia să fie eligibili în cadrul programului, alături de beneficiarii programului RABLA CLASIC.
Conform datelor publicate de Ministerul Mediului, prin Programul “RABLA CLASIC” au fost scoase din uz 28.366 autoturisme cu grad înalt de emisii poluante fiind înlocuite cu tot atâtea autovehicule noi. De asemenea, au fost achiziţionate 467 autovehicule eco, din care 370 pur electrice şi 97 de tip plug-in (electric hibrid). Bugetul alocat pentru anul 2018 pentru cele două programe derulate de Agenţia Fondului de Mediu, respectiv Programele “RABLA CLASIC” şi “RABLA PLUS” în valoare de 253 milioane lei, buget care a fost suplimentat cu suma de 198 de milioane de lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. Suma reprezintă echivalentul a 30.000 de prime de casare, ceea ce înseamnă că în anul 2018, vor fi asigurate aproximativ 50.000 de prime de casare, cu aproximativ 78% mai multe faţă de anul trecut şi aproape dublu faţă de anul 2016 (conform anexei nr. 2a la Hotărârea nr. 717/2018 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, rectificat).
Conform furnizorului de date, APIA, interesul pentru autoturismele „verzi”(electrice şi hibride), continuă să rămână unul ridicat în acest an, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul RABLA PLUS. Ca urmare, după primele 7 luni din 2018, acestea ajung să deţină o pondere de 2,5% din total piaţă, superioară celei de anul trecut, când aceasta era de doar 1,8%. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, evoluţia este una extrem de încurajatoare, creşterea înregistrată în acest an fiind de 225,5% pe segmentul celor electrice (485 unităţi, în primele 7 luni din 2018, faţă de doar 149 în 2017), respectiv +54,5% la cele hibride ( 1.754 unităţi în 2018, faţă de 1.135 unităţi în 2017), fapt ce demonstrează că există un interes crescut pentru această categorie de autoturisme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
La Palatul Victoria, a fost...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...
MF sprijină autoritățile locale...
Potrivit celui mai recent...
La data de 19 noiembrie 2024,...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...
O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...
Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...
Proiect de OUG pentru...