Se cere arestarea preventinvă a 18 apropiați ai lui Călin Georgescu. Mandate în lipsă pentru Potra și fiul său

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Procurorii de la Parchetul General solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă a 18 inculpaţi reţinuţi în dosarul în care a fost pus sub acuzare şi Călin Georgescu.

De asemenea, procurorii cer emiterea de mandate de arestare în lipsă pentru mercenarul Horaţiu Potra, fiul său Dorian Potra şi un alt membru al familiei - Alexandru Potra.

Horaţiu Potra a părăsit România înainte de a-i fi percheziţionată casa

"În urma audierilor efectuate în cursul zilelor de 26 şi 27 februarie 2025, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului General a dispus, astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 21 de inculpaţi şi reţinerea a 18 dintre aceştia sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: tentativă la infracţiunea de acţiuni contra ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică. De asemenea, procurorul a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei 18 inculpaţi reţinuţi, precum şi pentru un număr de 3 inculpaţi în lipsă. Propunerea de luare a măsurii arestării preventive va fi înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", a anunţat joi noapte Parchetul General.

Miercuri dimineaţa, anchetatorii au efectuat 47 de percheziţii în judeţele Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid.

Locuința lui Potra ascundea un safe și o cameră secretă

Într-un imobil locuit de mercenarul Horaţiu Potra şi fiul său au fost găsite arme şi muniţie ascunse într-o cameră secretă.

De asemenea, într-un seif ascuns sub podeaua casei, au fost găsite teancuri cu bani şi lingouri de aur.

Astfel, poliţiştii au găsit peste 40 de încărcătoare (de la arme letale, de diferite calibre), 51 de grenade (militare, ofensive/defensive), 44 de bucăţi de lovituri de lansator, 21 de pistoale letale (majoritatea calibrul 9x19mm), 7 pistoale/puşti mitralieră letale (calibrul 7,62 mm şi 7,65 mm), peste 20 de cutii/pachete/pungi cu muniţie letală, 6 piese de arme, 4 materiale explozive, două aruncătoare/lansatoare de grenade, un fitil detonant şi o lunetă.

Au mai fost descoperite şi ridicate peste 25 de kilograme de aur (lingouri), peste 3,3 milioane de dolari, peste 700.000 de lei, 43.000 de euro, 13.000 dirham şi 21.000 de dinari sârbeşti.

Audierea lui Călin Georgescu

Călin Georgescu a fost pus miercuri sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Georgescu este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni: instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată; comunicarea de informaţii false; fals în declaraţii în formă continuată; iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Inundații / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Electrocentrale Craiova
Nicușor Dan, declarații după reuniune la ambasada României de la Paris / Foto: Președinția României
Lingouri de aur și argint

Saxo Bank: aurul poate ajunge la 5.000 de dolari pe uncie

Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...

Marco Rubio, Donald Trump, Pete Hegseth și generalul Daniel Caine
Intervenții pe liniile de înaltă tensiune
Nicolas Maduro și siția lui sunt aduși la tribunalul din New York / Captură video
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Mașină electrică / FOTO: Freepik

Înmatriculările de maşini electrice au explodat în Germania

Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...


pixel