Se fac planuri de luptă pe piața media. Decizia unui gigant

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Toată lumea vrea produse noi
Toată lumea vrea produse noi
Gigantul american AT&T Inc a decis să îşi restructureze operaţiunile WarnerMedia, potrivit unui comunicat intern trimis luni angajaţilor şi consultat de Reuters, în avanpremiera unei bătălii pe segmentul de streaming video cu rivalii Netflix şi Disney.

În prezent, companiile tradiţionale de media încearcă să ajungă din urmă Netflix, care a ajuns la o bază de 150 de milioane de abonaţi la serviciile sale de video streaming graţie investiţiilor sale în filme.

În replică, AT&T (care a preluat anul trecut grupul american de media Time Warner) intenţionează să lanseze la finele acestui an o primă versiune a serviciului de streaming video HBO pe bază de abonament. De asemenea, grupul Walt Disney Co., care a plătit 71 de miliarde de dolari pentru a prelua activele de film şi televiziune ale Twenty-First Century Fox Inc, va lansa şi el propriu său serviciu de streaming Disney+ până la finele acestui an.

Dezvoltare și inovare

"Într-un moment în care trebuie să ne redirecţionăm investiţiile pentru a dezvolta mai mult conţinut pentru diferite audienţe de pe noile platforme, nu putem susţine un model în care investim mai mult decât este necesar pentru aspectele administrative ale afacerilor noastre. Pur şi simplu, prioritatea noastră este să direcţionăm resursele spre dezvoltarea de produs şi inovare", a declarat directorul general de la WarnerMedia, John Stankey.

Printre modificările care vor fi făcute va fi numirea lui Robert Greenblatt, fost director la NBCUniversal, în postul de preşedinte al WarnerMedia Entertainment, divizia care va include canalele HBO, TNT, TBS, truTV şi viitorul serviciu de video streaming. Jeff Zucker va deveni preşedinte al diviziei WarnerMedia news and sports, care va include CNN, Turner Sports, Bleacher Report şi canalele regionale de sport. Kevin Tsujihara va continua să conducă studiourile de televiziune şi film Warner Bros Hollywood dar va avea de gestionat şi două noi afaceri, Global Kids şi Young Adults, care vor combina programele pentru copii din cadrul întregului grup, inclusiv Cartoon Network, Adult Swim şi Boomerang.

Citește și Atac la Netflix și Amazon. Două televiziuni britanice se aliază

The Wall Street Journal susţine că această reorganizare ar urma să includă şi restructurări de personal şi reduceri de costuri. Zilele trecute doi directori de la WarnerMedia şi-au anunţat demisia, Richard Plepler, directorul HBO şi David Levy, preşedintele Turner Broadcasting.

Anul trecut, grupul american de media Time Warner, principalul acţionar de la Central European Media Enterprises (CME), proprietarul ProTV, a fost cumpărat de gigantul de telefonie AT&T.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr

pixel