Şedinţă a Coaliţiei pentru bugetul pe 2026, salariul minim și reforma administrației

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc miercuri într-o nouă şedinţă, discuţiile urmând să vizeze, între altele, pregătirea proiectului bugetului de stat pe anul viitor, stabilirea salariului minim pe 2026 şi reforma administraţiei publice.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că social-democraţii propun o serie de "puncte mari", între care mărirea salariului minim.

"În acest moment, cred că este posibil să putem să achităm tot ceea ce ţine de facturi legate de CNI, 'Anghel Saligny' şi toate proiectele administraţiei locale. Ştiţi că există în acest moment câteva miliarde bune neachitate şi pare că vom putea să plătim toate aceste facturi până la sfârşitul anului, cu continuarea investiţiilor pe anul viitor în ceea ce înseamnă proiectul de buget, cu eliminarea acelui impozit, aşa cum ştiţi, punctul nostru de vedere, pe solarii. (...) V-am spus punctele mari pe care noi le susţinem în discuţiile care vor începe odată cu bugetul. Nu tăiem salarii", a transmis Grindeanu.

Întrebat despre reducerea cu 10% a posturilor din administraţia publică centrală şi locală, el a amintit că PSD nu susţine tăierea salariilor.

"Vedem mâine în coaliţie. Deciziile noastre, le ştiţi. Legat de administraţia locală, pachetul e închis. Legat de administraţia centrală, nu susţinem tăierea salariilor în administraţie. Haideţi să vedem cu ce se va veni", a spus liderul PSD.

Un alt subiect al reuniunii ar urma să fie poziţia PSD în Senat la moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului USR al Mediului, Diana Buzoianu.

Potrivit lui Grindeanu, votul senatorilor PSD a fost împotriva managementului Dianei Buzoianu.

"Să ştiţi că sunt parte sau nu sau e PSD-ul parte sau nu a unei coaliţii, în primul rând, trebuie să răspundem faţă de oamenii aceia dincolo de anumite hârtii. Şi da, noi ieri am amendat acest management catastrofal", a afirmat Grindeanu, la Parlament.

"Noi am transmis cât se poate de transparent deciziile noastre, fără să ne ascundem. Vă spun că, dacă săptămâna viitoare e vreun ministru, alt ministru, care va pune în pericol sau va priva de anumite drepturi şi de anumite servicii esenţiale oamenii în România, în acelaşi mod vom acţiona", a transmis liderul PSD.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel