Șeful CNAIR: Construirea autostrăzii Ploiești-Brașov nu va începe nici peste trei ani

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Românii vor trebui să se chinuie în continuare pe DN1
Românii vor trebui să se chinuie în continuare pe DN1
Autostrada Ploieşti-Braşov ar putea intra în execuţie în trei ani însă până atunci există nişte proiecte pentru fluidizarea traficului pe DN1, a anunţat duminică, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniţă.

Aceasta a precizat, la Digi24, că, în prezent, este analizată oferta depusă în vederea revizuirii studiului de fezabilitate a proiectului Autostrăzii Ploieşti-Braşov.

"Oferta este acum în analiză astfel încât să ajungem la un contract care să ne permită obţinerea unei documentaţii bune care să ne ajute să facem o implementare rapidă a execuţiei lucrărilor. Eu nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov. Până atunci, zilele acestea am vorbit cu actuala conducere a Ministerului Transporturilor, domnul ministru Drulă (Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, n.r.), şi cu fosta conducere, domnul ministru Bode. Noi am anunţat nişte proiecte care au scopul de a fluidiza traficul pe DN1, nişte pasaje şi pasarele", a precizat şeful CNAIR.

Mariana Ioniţă a explicat că în zonele cu treceri de pietoni ar trebui gândite pasaje subterane care să ajute la fluidizarea traficului iar în pentru alte zone va fi analizată posibilitatea introducerii unor benzi reversibile.

"Când vorbesc despre pasaje, acum suntem în faza de semnare a contractelor de proiectare. Ne refeream la subterane. În zonele cu treceri de pietoni trebuie să ne gândim la nişte treceri eventual subterane care să simplifice, să fluidizeze, să decongestioneze traficul. Mi-am pus în programul meu ca proiect prioritar acest sector de autostradă şi fluidizarea la pachet a traficului pe DN1. Este păcat că s-au pierdut ani de zile. Vom analiza inclusiv posibilitatea introducerii unei benzi reversibile de circulaţie pe anumite zone, acolo unde se poate. Chiar vreau să mă văd cu Poliţia Rutieră, ne-am planificat noi miercuri, să discutăm şi situaţia de pe DN1. Trebuie să facem ceva în următorul an, până la începerea execuţiei lucrărilor. Gândiţi-vă că şi execuţia lucrărilor va crea ambuteiaje, iar noi trebuie să luăm măsuri de acum pentru fluidizarea traficului cât mai repede pe DN1", a precizat sursa citată.

Haos pe DN1. Polițiștii redirecționează șoferii pe rute alternative

Ministerul Transporturilor a anunţat, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, că o singură ofertă a fost depusă până la expirarea termenului limită pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate şi elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcţiei tronsonului de autostradă Ploieşti - Braşov, respectiv cea a companiei Consitrans SRL.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 48,8 milioane de lei şi 57,67 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 luni pentru completare/revizuire Studiu de fezabilitate şi de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie.

Potrivit sursei citate, în cadrul contractului vor fi realizate: completarea/ Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF), elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE).

Potrivit Centrului INFOTRAFIC al Poliţiei Române, din cauza aglomeraţiei, duminică a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti.

Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râşnov - Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel