Servicii Energetice Muntenia a ieşit din insolvenţă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Tribunal
Tribunal
Compania Servicii Energetice Muntenia, parte a Grupului Electrica, a încheiat procedura de insolvenţă, în care s-a aflat din anul 2014.

Potrivit unui comunicat al Electrica, decizia vine ca urmare a eforturilor depuse în cadrul companiei şi a efectelor pozitive avute de măsurile stabilite prin intermediul planului de reorganizare demarat în anul 2015.

"Societatea Energetică Electrica SA anunţă închiderea procedurii de insolvenţă a companiei Servicii Energetice Muntenia SA, parte a Grupului Electrica. Decizia a fost luată de Secţia a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti care, în data de 3 aprilie 2019, a constatat închiderea procedurii de insolvenţă. De asemenea, instanţa a dispus luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia companiei în activitatea de afaceri, potrivit certificatului de grefă emis în data de 4 aprilie 2019 de către Tribunalul Bucureşti", se spune în comunicat.

Citește și Procedura de faliment în cazul Amonil, suspendată

Electrica reaminteşte că, în anul 2014, Servicii Energetice Muntenia a intrat în procedura generală a insolvenţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura / Foto: Freepik
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei

pixel