Societe Generale recurge la concedieri pentru a reduce costurile

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Birou gol / FOTO: Facebook
Birou gol / FOTO: Facebook
Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare 25 de milioane de clienţi la nivel mondial.

Grupul bancar francez Societe Generale se pregăteşte să elimine mai multe sute de locuri de muncă pe piaţa franceză, în cadrul eforturilor directorului general Slawomir Krupa de reducere a costurilor, transmite Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, banca franceză urmează să anunţe în săptămânile următoare eliminarea posturilor redundante din cadrul operaţiunilor interne. Peste 500 de posturi ar putea fi afectate, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Potrivit celor mai recente rapoarte anuale, Societe Generale avea aproape 56.000 de angajaţi în regim full-time în Franţa la finele lui 2022 şi peste 115.000 la nivel mondial.

Noul CEO, Slawomir Krupa, a promis că va reduce cheltuielile cu 1,7 miliarde de euro până în 2026 şi de asemenea că va coborî raportul costuri-venituri până sub pragul de 60%, în încercarea de a îmbunătăţi soliditatea financiară a grupului.

Chiar dacă Societe Generale se aşteaptă să realizeze economii de aproximativ 600 de milioane de euro prin îmbunătăţirea eficienţei sistemelor IT, grupul intenţionează de asemenea să simplifice structura organizaţională. Proiectele în derulare, precum fuziunea diviziilor de retail din Franţa sau integrarea Leaseplan în divizia de leasing auto Ayvens, ar urma să contribuie şi ele la îmbunătăţirea eficienţei.

Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 115.000 de angajaţi în 66 de ţări şi 25 de milioane de clienţi la nivel mondial. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia

pixel