Se duce plafonarea, vin tichetele! Statul promite ajutor la facturi

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Contor electric
Contor electric
După eliminarea plafonării prețurilor la energie, Guvernul pregătește un nou sistem de sprijin pentru consumatorii vulnerabili: tichetele pentru plata facturilor, care ar urma să fie acordate lunar celor eligibili.

Ajutor pentru plata facturilor după eliminarea plafonării

După 1 iulie, când plafonarea prețurilor la energie va fi eliminată, românii vulnerabili ar putea primi lunar tichete de energie în valoare de 71 de lei, potrivit unei propuneri avansate de Ministerul Muncii. Anunțul a fost făcut de ministrul Simona Bucura-Oprescu, care a precizat că se lucrează la un act normativ ce urmează să fie finalizat și prezentat în transparență decizională în perioada următoare.

Sprijin pentru consumatorii vulnerabili

„Suntem într-o fază matură cu privire la tichetele de energie, fiindcă obiectivul nostru este ca după 1 iulie, când nu vom mai avea plafonare, să venim cu o variantă care să îi ajute în continuare pe români să-şi menţină posibilitatea de a-şi plăti facturile la energie”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul a subliniat că proiectul vizează consumatorii care se află în risc de sărăcie energetică, iar sprijinul va fi acordat doar celor care îndeplinesc anumite condiții de eligibilitate.

Tichete lunare de 71 de lei, în colaborare cu mai multe instituții

„Împreună cu colegii noștri de la Ministerul Energiei, STS, Poșta Română și ANPIS, s-a lucrat la o formă consolidată, astfel încât după 1 iulie să venim cu tichete care vor fi oferite consumatorilor care îndeplinesc condițiile”, a mai spus ministrul Muncii.

Actul normativ este gândit să fie adoptat până cel târziu la finalul lunii iunie, astfel încât sistemul de sprijin să intre în vigoare odată cu expirarea măsurii de plafonare. Sprijinul va avea o valoare lunară de 71 de lei, iar implementarea lui depinde de învestirea noului guvern.

Termen limită: 1 iulie

Ministrul a menționat că în perioada următoare vor avea loc noi întâlniri tehnice pentru definitivarea formei finale a proiectului și stabilirea exactă a impactului bugetar. Obiectivul Ministerului este ca până la data de 1 iulie, actul normativ să fie adoptat, astfel încât să nu existe o perioadă fără protecție pentru categoriile vulnerabile de populație.

Declarațiile au fost făcute pe șantierul Autostrăzii Sibiu-Pitești

Simona Bucura-Oprescu s-a aflat miercuri într-o vizită de lucru pe șantierul secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Cei doi oficiali au făcut declarații de presă referitoare la proiectele în derulare și la politicile guvernamentale aflate în pregătire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik

pixel