Spania impune limitarea folosirii aparatelor de aer condiţionat

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Nevoia obligă luarea unor decizii deloc plăcute
Nevoia obligă luarea unor decizii deloc plăcute
În mod frecvent, vara în Spania temperaturile trec de 40 de grade Celsius.

Funcţionarii publici din Spania vor trebui să suporte temperaturi mai ridicate la locul de muncă în vara acestui an, în condiţiile în care Guvernul vrea să introducă măsuri de economisire a energiei pentru a reduce facturile la electricitate şi a ajuta Europa să îşi reducă dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti, transmite Reuters.

Planul aprobat marţi de Cabinetul de la Madrid include controlul temperaturii în instituţiile publice, instalarea pe scară largă de panouri fotovoltaice pe acoperişul instituţiilor publice şi de asemenea încurajează funcţionarii publici să lucreze mai mult de acasă.

Pe perioada verii, instalaţiile de aer condiţionat din birouri vor funcţiona la o temperatură care să nu coboare sub 27 de grade Celsius, ceea ce ar urma să facă din tradiţionalul ventilator un obiect comun în birouri. De asemenea, la iarnă instalaţiile de încălzire nu vor putea fi setate la o temperatură mai mare de 19 grade Celsius, se prevede într-un document de lucru consultat de Reuters.

Decizia autorităţilor de la Madrid, care face parte dintr-un plan mai amplu la nivel european destinat reducerii dependenţei de petrolul şi gazele ruseşti, va încuraja de asemenea funcţionarii publici să utilizeze transportul în comun sau bicicleta pentru a merge la lucru şi să oprească iluminatul mai devreme în clădirile publice. Anterior, şi autorităţile italiene au anunţat planuri destinate închiderii instalaţiilor de aer condiţionat pentru a economisi energia pe perioada verii.

Citește și Spania poate deveni primul stat european care introduce un astfel de CONCEDIU

"Chiar dacă Spania este una dintre ţările Uniunii Europene cu cea mai mică expunere pe energia rusească, desigur că nu suntem imuni la creşterea preţurilor la energie", a declarat ministrul Bugetului, Maria Jesus Montero, care a explicat jurnaliştilor detaliile din planul de economisire a energiei.

Potrivit unei surse ministeriale citate de Reuters, măsurile anunţate marţi au drept ţintă reducerea cu 25% a consumului de energie în rândul administraţiei centrale. Planul anunţat de autorităţile de la Madrid va beneficia de o finanţare de un miliard de euro de la fondul european de relansare post-Covid, pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor publice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel