BNR: Piața muncii din România, un risc structural pentru economie
Piața muncii din România intră...
"Am ajuns (....) la acest acord aprobat cu o majoritate largă" de către regiuni, care sunt competente să decidă în materie de sănătate, a declarat presei ministrul sănătăţii Salvador Illa. Chiar dacă mai multe regiuni au votat împotrivă, inclusiv Madridul, aceste măsuri "trebuie aplicate" după publicarea decretului în Jurnalul Oficial în zilele următoare, a adăugat ministrul. Nu întrevăd ca regiunea Madrid să nu le aplice, a spus el.
"Situaţia din Madrid este complexă şi îngrijorătoare", a spus ministrul, menţionând că 43,7% din cazurile noi înregistrate în Spania sau fost identificate în capitală.
Acordul anunţat prevede în special interdicţia de a părăsi Madridul pentru cei peste trei milioane de locuitori ai săi, cu excepţia unor motive specifice, cum ar fi mersul la serviciu, la medic sau dusul copiilor la şcoală.
Nouă municipalităţi de la periferia capitalei vor fi, de asemenea, afectate de aceste restricţii. Măsurile prevăd, de asemenea, o rată de ocupare plafonată la 50% în hoteluri şi restaurante şi închiderea acestora la ora 23:00.
Citește și Covid-19. Alexandru Rafila. De ce crește numărul de ÎMBOLNĂVIRI
Guvernul central al socialistului Pedro Sanchez presează de câteva zile această regiune, condusă de dreapta, să extindă la întreaga capitală restricţiile în vigoare de săptămâna trecută în cele mai afectate cartiere ale Madridului. În aceste zone, locuitorii se pot deplasa liber în propriul cartier, spre deosebire de primăvară, când măsurile de carantină au fost extrem de stricte.
Spania a anunţat miercuri 177 decese şi 11.016 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul total la 769.188 de cazuri de infectare şi 31.791 de decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața muncii din România intră...
Controale mai dure, camere...
Prețurile petrolului au scăzut...
Investitorii individuali din...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Românii nu mai cred în...
Directoratul Național de...
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...